Parlamentarii se întorc din vacanță. Prima zi de muncă
Camera Deputaţilor şi Senatul sunt convocate, vineri, în cea de a doua sesiune parlamentară ordinară a anului, printre priorităţile legislative fiind mai multe proiecte aşteptate de la Guvern - modificările la legea pensiilor, pachetul de legi ale Justiţiei sau înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii.
În prima zi a sesiunii, cele două Camere se vor întruni în şedinţe separate pentru a alege membrii Birourilor permanente - vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii -, la propunerea grupurilor parlamentare, conform algoritmului politic.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a convocat Biroul permanent pentru vineri, la ora 11,00, urmând ca de la ora 11,30 grupurile parlamentare să se întrunească fiecare într-o şedinţă. La Camera Deputaţilor, Biroul permanent a fost convocat la ora 10,30. Şedinţele în plen vor avea loc de la ora 12,00.
În această sesiune, Senatul şi Camera Deputaţilor trebuie să se pronunţe atât asupra proiectelor restante din sesiunile precedente, asupra iniţiativelor legislative depuse de parlamentari, cât şi asupra proiectelor şi ordonanţelor care vin de la Guvern, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News