Data actualizării:
Data publicării:

Parlamentarii se bat pe majorarea propriilor salarii. Scandal de proporții: Simion le-a stins, la propriu, lumina - video

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp

Parlamentarii PSD şi AUR au fost în mijlocul unui scandal în comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor. 

În timpul dezbaterilor privind legea care ar urma să crească salariile primarilor, George Simion, liderul AUR, şi Gabriel Zetea, PSD, au avut un schimb aprins de replici. Ulterior, George Simion s-a îndreptat ameninţător şi spre preşedintele de şedinţă, Adrian Solomon, tot de la PSD. În plus, conform Digi24, tot George Simion ar fi stins şi lumina în camera unde se ţinea şedinţa (VEZI FOTO MAI JOS). 

Adrian Solomon, preşedintele de şedinţă, a rugat un membru participant la comisie să aprindă din nou lumina, punctând că "Domnul Simion se crede la grădiniţă". 

Iată mai jos dialogurile aprinse din şedinţă: 

Claudiu Năsui: De ce vorbiţi despre nişte categorii anume şi nu despre toată lumea? De ce doar primarii? Nu am auzit, de când a început această discuţie, de ce a trebuit să creşteţi doar la primari. România a fost scandalizată, pe bună dreptate, de faptul că ne creştem singuri salariile, dar acelaşi lucru se aplică şi la primari. De ce să creştem numai primarilor? Haideţi să facem politici care să ducă la creşteri pentru toţi românii. Pentru că criza aceasta nu e doar pentru primari şi ştiţi şi dvs lucrul acesta. Nu mai faceţi legi care să afecteze doar electoratul dvs, doar activul de partid şi numai vectorii dvs electorali. 

George Simion a luat un microfon de pe masă şi a menţionat că ţine locul lui Antonio Andruşceac, dar Adrian Solomon, preşedintele de şedinţă, i-a tăiat sunetul şi i-a spus că acest lucru trebuie trecut şi pe hârtie, înainte de a-l compara cu Giorgia Meloni, liderul Fratelli d'Italia, partidul care a câştigat alegerile din Italia. 

"Domnule Simeleone, daţi-mi şi mie... Păi dacă faci ca aia din Italia, aşa eşti! Dă-mi hârtie că înlocuieşti pe cineva, te rog frumos. Dacă zbieri ca aia de acolo, ca aia eşti. Te rog frumos. A înţeles lumea de lunea trecută că nu susţii amendamentul ăsta, de când răgeai prima oară", a spus Solomon, moment în care George Simion a răbufnit şi a mers ameninţător spre preşedintele de şedinţă. 

George Simion: Răgeam? 

Adrian Solomon: Da, asta faci. 

George Simion: Răgeam? 

Adrian Solomon: Da! 

Calmat de persoanele aflate în sală, George Simion a rămas, totuşi, chiar în spatele lui Adrian Solomon. 

Nu a fost singurul moment tensionat 

Înainte de acest moment, conform Digi24, o altă discuţie aprinsă a avut loc între George Simion şi Gabriel Zetea, de la PSD. Cei doi au dus o discuţie pe un ton ridicat, însă fără microfoane, astfel că reproducerea exactă a replicilor este greu de realizat. 

Scoaterea parlamentarilor de pe lista creşterilor salariale a trecut, însă, cu 25 de voturi pentru în comisie, mai arată sursa citată. Astfel, salariile vor fi crescute doar pentru aleşii locali. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel