Aleşii Puterii din Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor au răspuns acuzațiilor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), pe tema modificărilor care sunt aduse legii care reglementează profesia de expert contabil.
VEZI ȘI: CECCAR avertizează: Amendamente depuse sub protecția anonimatului! E deturnată de la scopul inițial o inițiativă de la Camera Deputaților
„Modificările legislative nu afectează în nici un fel modul în care experţii contabili îşi desfăşoară activitatea lor profesională, care rămâne neschimbată si, implicit nici independenţa acestora nu este afectata de modificările legislative. Raţionamentul prin care CECCAR vrea sa arate ca supravegherea publică ar afecta independenţa experţilor contabili este nu doar unul forțat ci si fals, deoarece elementele de supraveghere publica propuse, vizează exclusiv asigurarea ca principalele acte administrative cu caracter normativ, de organizare si funcționare, emise de CECCAR, sa fie in deplina concordanta cu prevederile legii primare, in baza si pentru aplicarea căreia sunt emise. Astfel acestea urmează sa fie supuse avizului de conformitate al Ministerului Finanțelor si/sau Ministerului Justiției, după caz”, se arată în punctul de vedere al deputaţilor din Comisia de buget-finanţe, scrie Adevărul.ro.
Comisia susține că independența profesională a experților contabili nu va fi afectată
Totodată, Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor subliniază că modificările aduse prin iniţiativa legislativă nu conţin „niciun element care să poată conduce la concluzia afectării independenței profesionale a experților contabili, în general și, nici în realizarea de către aceștia a expertizelor judiciare (...) De asemenea, nu există nici un impact al modificărilor legislative propuse, asupra expertizelor care azi sunt pe rolul instanţelor de contencios administrativ și fiscal sau penale, care să facă necesare anumite dispoziţii tranzitorii, așa cum afirmă CECCAR. Modificarea de la art. 6 lit d) propusă, la care se face referire, are doar scopul de a pune în acord sensul acestei prevederi cu regulă generală prevăzută în art. 7 din actul normativ, potrivit căreia un expert contabil poate realiza și activități independente specifice unei alte profesii independente, sub condiția să dețină și acea calitate , potrivit legii de organizare și funcționare a acelei profesii”.
Supravegherea propusă ar permite o descentralizare a deciziilor în cadrul organismului
„Supravegherea publică propusă întăreşte legalitatea gestionării profesiei în contextul rolului important al organismului profesional în economia și societatea românească și, de asemenea, consolidează independenţa expertului contabil, atât în raport cu terții dar și în raport cu însuși organismul profesional, respectiv, conducerea acestuia de la un moment sau altul, prin instituirea unor mecanisme democratice și transparente de alegeri și de reprezentare a membrilor în organele de conducere care, de mai multă vreme au suferit derapaje periculoase spre centralism exagerat , spre conducere netransparentă și abuzivă, acestea reprezentând riscuri majore pentru o organizație de interes public reglementată de stat și, față de care statul nu poate și nu trebuie să rămână indiferent”, potrivit sursei citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Noi împotriva noastră. Zodia care se confruntă cu introspecții intense sub influența Lunii Pline
- Chirieac arată partea bună a noii curse pentru Capitală: Nu mai hotărăsc alții. Bucureștenii să aleagă!
- Care sunt șansele ca inteligența artificială din viitor să nu se lase condusă de om. Prof. Duțu: Am asista la încă o catastrofă asupra vieții pe planetă, deși n-ar fi prima