Biroul Executiv al PNL a decis, luni, că de săptămâna viitoare prezența la plenurile Parlamentului să fie obligatorii până la data de 1 iulie, iar liberalii care vor absenta de la moțiunea de cenzură ar putea fi excluși din partid, au declarat surse liberale pentru Mediafax.
Liderul PNL Ludovic Orban a anunțat că până la finalul acestei sesiuni parlamentare Opoziția va depune moțiune de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă. „Românii în majoritate zdrobitoare nu mai vor ca la putere să fie PSD. Scăpați-ne de ei a fost unul dintre cele mai importante mesaje pe care le-am primit în această campanie. Din acest motiv PNL va face toate demersurile constituționale, legale, posibile pentru a pune punct acestei guvernări.
Repetăm solicitarea noastră către guvern, dați-vă demisia. Nu mai aveți nici o legitimitate să vă cramponați de guvernare, românii nu vă mai vor în fruntea României. În cazul în care guvernul nu își va da demisia PNL va depune până la sfârșitul sesiunii parlamentare o moțiune de cenzură împotriva acestui Guvern”, a declarat Ludovic Orban. El a mai spus că românii nu mai acceptă „să fie conduși de indivizi care folosesc puterea pentru interesul personal”, care comit abuzuri în exercitarea puterii sau care săvârșesc acte de corupție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video