Parlamentarii, luați la bani mărunți: Inventar la final de mandat. Klaus Iohannis a promulgat legea
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
captură foto
captură foto
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care face inventarul parlamentarilor la final de mandat. 

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, un act normativ de modificare a Legii contabilităţii nr. 82/1991, care prevede că inventarierea activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii din cadrul birourilor parlamentare se va face la finalul mandatului deputaţilor şi senatorilor.

Actul normativ vizează realizarea inventarierii generale a elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii aferente activităţii deputaţilor şi senatorilor în cadrul birourilor parlamentare la finalul mandatului de deputat sau senator.

Măsura are în vedere "corelarea cu dispoziţiile constituţionale privitoare la durata mandatului de deputat sau senator, precum şi a reducerii cheltuielilor la nivelul autorităţii legislative", se arată în expunerea de motive a legii.

"Prin excepţie (...), cele două Camere ale Parlamentului, prin structurile de specialitate, efectuează inventarierea generală a elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii aferente activităţii deputaţilor şi senatorilor în cadrul birourilor parlamentare, la finalul mandatului de deputat sau senator", prevede legea.

Legea contabilităţii în vigoare prevede că societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice au obligaţia să efectueze inventarierea generală a elementelor de activ şi de pasiv deţinute la începutul activităţii, cel puţin o dată pe an pe parcursul funcţionării lor, în cazul fuziunii sau încetării activităţii, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege, arată Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel