Dacă Statele Unite ale Americii atacă Iranul, Israelul va fi distrus în următoarea jumătate de oră, a ameninţat luni un parlamentar iranian, în timp ce tensiunile sunt la un nivel maxim de mai multe săptămâni între Teheran şi Washington, potrivit Reuters. Săptămânile de tensiuni au culminat luna trecută când preşedintele american Donald Trump a dezvăluit că a anulat în ultimul moment lovituri aeriene punctuale asupra unor instalaţii în Iran, după ce apărarea antiaeriană iraniană a doborât o dronă de supraveghere americană care, potrivit Teheranului, se afla în spaţiul aerian iranian.
"Nu va rămâne decât o jumătate de oră de existenţă pentru Israel"
'Dacă Statele Unite ne atacă, nu va rămâne decât o jumătate de oră de existenţă pentru Israel', a ameninţat Mojtaba Zolnour, preşedintele Comisiei pentru securitate naţională şi afaceri externe din parlamentul iranian, citat de agenţia de presă locală Mehr.
În acest context tensionat, Agenţia iraniană pentru energie atomică a anunţat că va da în curând publicităţii un raport privind decizia Teheranului de a nu mai respecta limitele producţiei de uraniu îmbogăţit. Această producţie era restricţionată prin acordul privind controlul programului nuclear al Republicii Islamice, semnat în iulie 2015, la Viena.
"Cel mai prost acord semnat vreodată de Statele Unite"
Donald Trump, care consideră că acest acord încheiat de administraţia predecesorului său Barack Obama este 'cel mai prost acord semnat vreodată de Statele Unite', a retras SUA unilateral din acest pact anul trecut. De atunci, Washingtonul a restabilit sancţiunile economice împotriva Iranului şi a exercitat presiuni asupra aliaţilor săi să renunţe la toate activităţile comerciale cu iranienii.
Liderii de la Teheran au declarat că nu se mai simt legaţi de anumite prevederi ale acordului de la Viena şi în special de cea privind limitei stocului de uraniu îmbogăţit. Ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, a confirmat luni că ţara sa a depăşit plafonul autorizat de 300 kg pentru rezervele de uraniu îmbogăţit (UF6) .
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai