Data publicării:

Parlament, vot. Turcan: Nouă regulă, votez de câte ori este nevoie

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp
Raluca Turcan
Raluca Turcan

PNL acuză majoritatea PSD-ALDE că a încălcat Regulamentul Parlamentului privind procedurile de vot şi anunţă că va sesiza în acest sens Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. 

"Astăzi, în Birourile permanente reunite s-a mai întâmplat un lucru. Majoritatea PSD-ALDE consfinţeşte o nouă regulă parlamentară: votez de câte ori este nevoie, până când toate instituţiile cad una câte una în mâinile majorităţii parlamentare. Astăzi a fost cazul ASF, Consiliului Naţional al Audiovizualului, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării", a declarat, luni, deputatul liberal Raluca Turcan după şedinţa Birourilor permanente reunite. 

Ea a adăugat că acest lucru a devenit posibil pentru că "cei din PSD-ALDE nu s-au înţeles în privinţa persoanelor pe care doresc să le trimită în aceste instituţii pentru a respecta ordinele politice de la partid, au ignorat voturi date în acelaşi for instituţional, în Biroul permanent reunit, cu privire la procedurile pe care trebuie să le urmeze persoanele care intră în acest proces de selecţie pentru a reprezenta Parlamentul României în instituţiile aflate sub control parlamentar". 

"Această regulă nu poate să meargă la nesfârşit"

"Această regulă nu poate să meargă la nesfârşit, prin invenţia pe care au adus-o cei din PSD-ALDE, şi anume să votăm de câte ori până iese cine trebuie şi până când punem mâna pe instituţiile statului. PNL va sesiza Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi cu privire la încălcarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi Parlamentului României privind procedurile de vot pe care cei din majoritatea parlamentară le urmează una după una, sfidând, practic, legea de funcţionare a Parlamentului şi, în acelaşi timp, Constituţia României. Cert este că unul câte unul se adună motivele de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Pentru că votul repetat în plenul Camerei Deputaţilor este un vot care încalcă regulamentul şi plasează în afara Constituţiei României Camera Deputaţilor. PNL va urma toţi paşii care sunt necesari pentru ca România să ajungă o ţară liberă de infractori la vârful instituţiilor statului", a afirmat Turcan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel