Data publicării:

Scrisoarea preşedintelui Iohannis privind referendumul, discutată în Parlament

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Politica
WhatsApp
Parlament
Parlament

Astăzi, în Parlament, are loc o ședinţă comună având pe ordinea de zi scrisoarea preşedintelui Iohannis privind referendumul.

Alegeri prezidentiale 2024

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc miercuri în şedinţă comună pentru a vota hotărârea privind scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis prin care solicită consultarea Parlamentului pentru organizarea referendumului naţional. Şedinţa Parlamentului este programată la ora 10,00.

Marţi, Comisiile juridice reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au dat aviz favorabil pentru organizarea referendumului, la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Florin Iordache, a precizat că majoritatea parlamentară susţine un aviz favorabil 'fără niciun fel de intervenţii'.

'Noi, majoritatea, susţinem un acord favorabil cu niciun fel de intervenţii. Este dreptul preşedintelui să solicite organizarea referendumului. Că preşedintele doreşte extinderea acestor consultări... Raportul este un aviz favorabil fără niciun fel de intervenţii', a spus Iordache.

Temele referendumului naţional

Pe 4 aprilie, şeful statului a transmis preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului scrisoarea cu privire la temele referendumului naţional care va fi organizat pe data de 26 mai.

'În temeiul dispoziţiilor art. 90 din Constituţie, precum şi ale art. 2 şi art. 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, intenţionez să cer poporului să îşi exprime, prin referendum, voinţa suverană cu privire la următoarele probleme de interes naţional: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie, interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe. Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum naţional referitor la problemele sus-menţionate', preciza Iohannis în scrisoarea transmisă conducerii Parlamentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel