Riscul de a fi diagnosticat cu boala Parkinson este cu 56% mai mare în urma unei leziuni cerebrale traumatice uşoare, susţin oamenii de ştiinţă.
Studiul a fost realizat pe aproape 326.000 de foşti soldaţi americani, bărbaţi şi femei.
Jumătate dintre participanţi, cu vârste între 31 şi 65 de ani, au suferit leziuni cerebrale uşoare, moderate sau severe, iar jumătate nu au trecut printr-o astfel de experienţă.
În decurs de 12 ani, 1.462 dintre veterani au dezvoltat boala Parkinson.
Concluziile studiului
Echipa de oameni de ştiinţă a descoperit că în comparaţie cu participanţii care nu au suferit lovituri la cap, cei care au suportat leziuni cerebrale au avut un risc cu 56% mai mare de apariţie a acestei afecţiuni.
Riscul de a dezvolta boala Parkinson a crescut odată cu severitatea loviturilor în zona capului. Astfel, leziunile moderate şi severe au fost asociate cu un risc de 83% mai mare.
Simptome
Simptomele leziunilor cerebrale traumatice uşoare au fost definite prin pierderi scurte de conştienţă, între zero şi 30 de minute, alterarea stării de conştienţă până la 24 de ore sau pierderi de memorie de până la 24 de ore.
Acest studiu subliniază importanţa prevenirii comoţiilor, monitorizarea pe termen lung a celor care au suferit comoţii, şi necesitatea unor viitoare studii pentru investigarea altor factori de risc ai bolii Parkinson ce pot fi influenţaţi după ce o persoană suferă o contuzie, a declarat dr. Raquel Gardner de la Universitatea din California.
Deşi studiul nostru s-a concentrat asupra veteranilor, suntem de părere că rezultatele ar putea avea implicaţii importante pentru sportivi, dar şi pentru restul populaţiei, a adăugat cercetătoarea.
Concluziile studiului au fost publicate în jurnalul Neurology, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand