Sunt mulți cei care se consideră părinți buni, însă puțini știu că cercetările din domeniu au evidențiat patru stiluri parentale principale.

Profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, precizează că studiile, în special cele din a doua jumătate a secolului XX, au identificat patru stiluri ale părinților. Potrivit Dianei Baumrind, care, în analizele sale a avut în vedere și studiul efectuat de către Lewin, Lippitt și White, există părintele autoritar; părintele democratic; părintele permisiv și părintele neimplicat.

Autoarea studiului a utilizat două dimensiuni: suport parental (desemând nivelul la care se implică părinții), și control strict (gradul de imperativitate parentală), fiecare asociat unor caracteristici. Astfel, dacă primul element se cu o mai mare căldură sufletească, nivel ridicat de acceptare și implicare, la polul opus, controlul urmărește gradul de monitorizare a vieții copilului de către părinte.

Prin urmare, un părinte autoritar prezintă un nivel de control ridicat, dar un nivel scăzut de căldură sufletească în relația cu copilul său. Un astfel de părinte este strict, așteaptă supunere de la copilul său, impune reguli și ordine, fără a le explica. Copii unor astfel de părinți au tendința de a performa la școală, însă abilitățile lor sociale sunt scăzute, dezvoltă o stimă scăzută de sine și pot avea un nivel ridicat al depresiei.

Părintele democratic este poziționat însă la polul opus. El  îmbină controlul cu căldura sufletească și produce rezultate pozitive pentru copiii săi: oferă un nivel înalt de securitate emoțională și le dă copiilor confortul și independența care-i ajută să reușească la școală; oferă explicații pentru acțiunile sale, lucru care îi face pe copii să înțeleagă și să accepte valorile și obiectivele părinților;  oferă copiilor șansa unei comunicări în ambele direcții, ceea ce îi va învăța pe cei mici să aibă o comunicare bună cu persoanele din jurul lor.

Potrivit lui Huver, Otten, de Vries, Engels (2010) acest gen de părinți sunt mai extraverți, agreabili, conștienți, stabili emoționali și mai deschiși decât celelalte stiluri.

Bineînțeles că nu există un etalon strict al acestor stiluri de părinți, deoarece caracteristicile culturale, de vârstă sau de educație pot produce variații. Cercetările au demonstrat că părinții tineri și mai puțin educați tind să ceară de la copiii lor mai multă obediență (potrivindu-se profilului părinților autoritari) decât părinții mai în vârstă și mai educați. Potrivit lui Walker (apud Roopnarine, Krishnakumar, Metindogan, Evans, 2006), și profesorii democratici au, la rândul lor, o influență pozitivă asupra performanțelor academice a elevilor, notează profesorul universitar Pânișoară.

În cel de-al treilea stil de părinte, conform studiului realizat de către Baumrind, cel al părinților pemisivi se regăsesc cei care au un control scăzut (chiar dacă căldura sufletească este la cote ridicate) și care evită confruntarea cu proprii copii, ceea ce le va dezvolta acestora un stil egoist și o siguranță că pot face orice fără a fi pedepsiți.

Părinți care nu au nici perspectiva controlului, nici pe cea a implicării emoționale sunt cei care sunt asociați stilului părintelui neimplicat, unii autori considerând că cei care fac parte din această categorie fug de responsabilitatea de părinte.

Citește mai multe pe performante.ro

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News