Negocierea instruită cu propriul copil nu trebuie percepută, din partea părinților, ca o dovadă de slăbiciune a lor, ci ca pe o lecție substanțială de viață pentru cel mic. Acesta va avea un sentiment de mulțumire și de libertate, el devenind mult mai receptiv la autoritatea parentală, susține Ion-Ovidiu Pânișoară, profesor universitar, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, într-o primă parte a unei rubrici dedicate unor strategii de negociere cu cel mic.

În opinia profesorului Ion-Ovidiu Pânișoară, este normal ca unii părinți să privească cu scepticism ideea de a negocia cu cei mici (negocierea fiind adesea atribuită unor persoane mature), deoarece părintele poate fi pus într-o ”poziție vulnerabilă”, dacă nu știe să conducă bine procesul de negociere.

”Dar cealaltă pespectivă nu este deloc mai atrăgătoare. Părintele care nu negociază cu copilul îl împinge pe acesta într-o completă dependență față de el. Rezultatul poate să fie ori un copil timid și timorat ori un copil revoltat, care luptă împotriva autorității parentale”, arată profesorul Pânișoară, care susține că atunci când celui mic i se oferă o ”plajă de negociere echilibrată”, de fapt i se oferă o lecție substanțială de viață (și îl pregătim pentru o evoluție de succes, ca adult).

De aceea, consideră profesorul Pânișoară, un părinte responsabil trebuie să cunoască strategiile de negociere, dar și modul în care le poate aplica împreună cu copilul, drept pentru care explică o primă regulă.

„Cere mai mult decât te aștepți să primești”, spunea Roger Dawson (2007)”, scrie Ion-Ovidiu Pânișoară, care oferă și un exemplu practic pentru părinții dornici de a învăța arta negocierii cu propriul copil.

”Părintele vrea ca micuțul să își facă patul dimineață. Preluând ideea de mai devreme părintele trebuie să ceară copilului să își facă curat în întreaga cameră”, pentru că astfel, copilul, fie va accepta să asculte și va face curat în toată camera, inclusiv el va aranja și patul, fie, el va accepta să acționeze doar în parte la cererea părintelui, moment în care poate fi demarat procesul de negociere.

”Atunci când veți “ceda” și veți accepta ca el să își facă doar patul veți obține ceea ce doreați de la bun început. Dar nu numai atât! Copilul încearcă un sentiment de mulțumire (simte că a câștigat ceva) și de libertate (nu simte că i-a fost impus ceva și astfel crește nivelul de acceptare a soluției la care se ajunge)”, arată profesorul Pânișoară.

Acesta susține, însă, că, pentru a deveni un bun negociator, unui copil trebuie să i se explice de către părinte „ingineria” procesului de negociere, doar atunci când cel mic ajunge la ”maturitatea necesară pentru a distinge între folosirea tacticilor de negociere în scop pozitiv și negativ”.

Citește mai mult pe performante.ro

Ion-Ovidiu Pânișoară, profesor universitar, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației,

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News