O gestionare corectă a stărilor conflictuale, inevitabile între părinți și copii, implică cunoașterea mecanismelor de apărare prin care cei mici încearcă să găsească o cale mai ușoară de ieșire din situație, fără ca problemele să fie rezolvate. "Dacă, de obicei, părinții sunt cei care ar trebui să îi ajute pe cei mici, uneori chiar adulții ar trebui să se cunoaște mai bine", este sfatul pe care profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, îl dă părinților de suces, cărora le aduce la cunoștință noi mecanisme de apărare. 

Astfel, un alt mecanism de apărare în cazul unui conflict, alături de deplasare/înlocuire, refugiu în reverie/fantazare, proiecţie, este compensarea. Reprezentând „contracararea unei slăbiciuni reale sau imaginare prin accentuarea unor trăsături dezirabile ori manifestarea unor comportamente de excelenţă în alte domenii, prin acest mecanism de apărare, „subiectul înlocuieşte un sentiment intolerabil (inferioritate, culpabilitate) prin alt sentiment (superioritate, merit…", scrie profesorul universitar Pânișoară, citând studii de specialitate.

Ce trebuie să facă părintele?  Pentru a preîntâmpină astfel de situații, cel mai indicat este urmărirea atentă a celui mic de către părinte, iar atunci când sunt observate reacții dincolo de ceea ce acesta din urmă știa despre copil, se impune o discuție cu el, pentru a i se dezvolta încrederea în propriile forțe, precum și siguranța că este iubit, înțeles și acceptat.

Un alt mecanism de apărare este raţionalizarea, care apare „atunci când explicaţiile oferite sunt rezonabile, raţionale şi convingătoare, dar false”. Exemple concludente sunt studentul care merge la un film, în loc să învețe în sesiune, pentru că nu trăim decât o dată, sau părintele care se poartă tiranic cu cel mic, pentru a-l "căli" pentru viață.

Potrivit profesorului universitar Pânișoară, "există două modalităţi de raţionalizare mai des întâlnite: strugurii acri şi lămâile dulci. Astfel, în cazul unui copil care nu reușește să primească note bune la o materie, el se poate consola că nu-i plăcea să învețe "la X sau la Y", aceasta ilustrând clar proverbul cu "strugurii acri". În schimb, când cel mic "se va auto-convinge că o situaţie neplăcută este în fapt … plăcută" (cazul copilului care, obligat de colegii mai mari să le cumpere înghețată sau suc, poate ajunge la concluzia că este o onoare faptul că este băgat în seamă de copii mai mari), estevorba despre strategia de raționalizare a "lămâilor dulci".

Ce trebuie să facă părintele? Când cel mic ajunge să raționalizeze, părintele trebuie să-l învețe că o justificare (oricât de frumoasă este ea) nu schimbă de fapt comportamentul și să încerce să redirecționeze accentul de la justificare spre acțiune, spre ce trebuie făcut în sens pozitiv.

Fixaţia este un alt mecanism de apărare, care "se caracterizează prin menţinerea unei reacţii persistente neadaptate, chiar dacă respectivul comportament nu este un răspuns adecvat la problemă. În asemenea situații, motivațiile sunt cele de genul: “Este prea târziu, nu mai pot să fac nimic”.

Ce trebuie să facă părintele? În asemenea situații, părintele trebuie să-l impulsioneze pe cel mic să caute soluții, pentru că ele există, și, eventual, la o nouă încercare să-l sprijine, cu delicatețe, deoarece o astfel de simulare a succesului, copilul va conștientiza ce înseamnă perseverența.

Citește mai multe pe performante.ro

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News