Nu sunt rare momentele în care părinții afirmă cu mândrie că proprii copii le seamănă nu numai fizic, ci și comportamental sau emoțional. Însă puțini sunt acei părinți care știu că cei mici trebuie sprijiniți și educați să-și gestioneze emoțiile și stresul, astfel încât copiii să nu fie nevoiți să învețe din experiențe proprii, pentru că, uneori, prețul plătit este unul mult prea mare. Pornind de la aceste considerente, profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, prezintă în continuare un alt obiectiv aflat pe lista lui Missoum (2003) de care părinții trebuie să țină cont în educația propriilor copii, respectiv cum trebuie să-l învețe pe cel mic un bun management al emoțiilor și al stresului.

Având în vedere faptul că un copil învață din tot ce i se întâmplă, asta nu înseamnă că el nu trebuie spriijinit de către părinții care ar trebui să se asigure că acesta nu trece inutil printr-o situație traumatizantă. În susținerea afirmațiilor sale, profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară aduce în discuție un exemplu dat de către Shapiro (2012): un grup de fete populare se apropie de masa unei fete obișnuite și îi pune o întrebare: „Care crezi că este cea mai urâtă fată din școală?”. După ce, fata solicitată să răspundă, fericită că este băgată în seamă, indică o persoană de la altă masă, grupul de fete îi dau următoarea replică: „Nu, răspunde șefa grupului de fete populare, noi am stabilit între noi că tu ești cea mai urâtă fată din școală!”, și apoi – aparent – nu o mai bagă în seamă.În realitate îi așteptau reacția, dorind să-și bată și mai mult joc de ea: dacă va plânge, își va pierde cumpătul și va țipa ori va fugi din locul respectiv.

Astfel de situații sunt multiple în realitate, de aceea copilul trebuie pregătit, destul de devreme, pentru a le depăși cu succes, deoarece ele sunt inevitabile, consideră profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, atrăgând atenția părinților de a nu supune copiii unei presiuni prea mari în momente cheie pentru aceștia din cauza propriilor emoții. Un prim pas în gestionarea optimă a emoțiilor și a stresului la cei mici, este acela ca părinții să nu-și compare copilul cu cei din jurul său (de exemplu - ”Ai văzut ce bine știe Alina poezia?”), ci ”doar cu el însuși, cu performanțele lui anterioare și posibilitățile lui de dezvoltare”, întrucât ”micuțul va crește cu o presiune continuă de a întrece performanța celor din jurul lui, cu o stimă de sine fragilă și un echilibru emoțional insuficient dezvoltat”.

Dacă la aceste formulări se mai adaugă și minimalizarea emoției copilului (gen „Hai, nu te mai plânge!” ori „Nu ai nici un motiv să ai emoții!”), părintele nu se dovedește a fi acel antrenor emoțional, care ar trebui să discute cu cel mic, să-l sprijine și să-i arate că-l înțelege și că-l acceptă.

În consecință, profesorul universitar Pânișoară recomandă, într-o primă etapă, părinților de succes ca, de exemplu, la prima serbare de la grădiniță, ”să valorizeze munca și nu neapărat rezultatul final”, astfel încât micuțul să perceapă că mama și tatăl său sunt mândri de el, chiar dacă recitarea poeziei nu a fost perfectă. În schimb, pentru reducerea emoțiilor, cel mic ar trebui familiarizat cu sala de serbare și sfătuit să privească la o persoană în care are încredere și care să îi adreseze priviri calde și aprobatoare.

Ulterior, la școală, copilul trebuie educat că învățarea este un joc și nu o competiție permanentă, iar atunci când greșește se poate organiza și o sărbătoare a greșelii, menită a-l revigora pe cel mic pentru o nouă încercare, deoarece ”este vital ca micuțul să aibă încredere în propriile forțe, să încerce iar și iar fără să abandoneze”.

Potrivit profesorului universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, ”gestionarea greșită a emoțiilor apare atunci când această încredere în sine este scăzută”, însă, analizând balanța nivelului de stres, pentru gestionarea emoțiilor, nu este benefic nici prea puțin stres, dar nici un nivel prea mare al acestuia. Astfel, un joc de rol este o altă cale prin care părintele își poate ajuta copilul. Îi simulăm situația care-i produce stres pentru a experimenta (însă fără riscul unui caz real) până în momentul în care copilul se simte suficient de stăpân pe situație pentru a îi face față. Cu siguranță că în simulare nu putem atinge toate aspectele pe care realitatea le poate produce, dar nivelul de adaptabilitate și flexibilitate al copilului va crește”.

Mai mult, părintele îl poate învăța pe cel mic să-și domolească ”reacția organismului în fața emoției (prin exersarea unei respirații profunde, liniștitoare), pentru ca, ulterior, situația să poată fi analizată dintr-un punct de vedere exterior - tehnica ”musca pe perete”, după cum a numit-o în 2008 Owen, când copilul este pus să-și închipuie că este o muscă pe perete și privește spre propria persoană, și este îndrumat să analizeze cum ar rezolva o situație dacă nu ar fi vorba despre persoana sa.

Toate aceste indicații nu ar trebui, însă, să minimalizeze faptul că ”de multe ori nivelul de emoție a copilului este produs (sau măcar sporit) de nivelul de emoție al părintelui”, drept pentru care ceea ce influențează în bine managementul emoțiilor și al stresului la cel mic este o ”atitudine caldă, calmă, echilibrată, pozitivă” din partea părinților lor.

Citește mai mult pe performante.ro

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News