În cele mai multe cazuri, conflictul nu este folosit drept o sursă de energie pentru progres, ci produce o stare de frustrare, față de care, foarte mulți încearcă să găsească o cale mai ușoară de rezolvare a situației, alegând să facă apel la anumite mecanisme de apărare. Deoarece prin astfel de reacții, subiecții scapă iluzoriu de stresul indus de starea conflictuală, fără ca problema să fie rezolvată, profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, aduce la cunoștința părinților de suces care sunt aceste mecanisme de apărare și ce trebuie făcut atunci când sunt semnalate.

Un prim mecanism de apărare  este deplasarea/înlocuirea, care presupune procesul inconştient de transferare a emoţiei de la obiectul (sau situaţia) de care este într-adevăr legată, către un altul care nu aduce așa de multă suferinţă. Un bun exemplu este întâlnit în viața de zi cu zi, când părintele criticat de managerul direct la serviciu, neputând să-i răspundă nimic acestuia de frica unor repercusiuni ulterioare, el se întoarce acasă, iar partenerul de viaţă ori copiii vor deveni “obiectul” furiei lui la cea mai mică greşeală. Ori, într-un asemnea caz, cel mic  rămâne, la rândul său, cu o stare de confuzie, nu știe cum și ce trebuie să mai facă pentru ca să „fie bine”.

Ce trebuie făcut în deplasare/înlocuire? Într-o asemenea situație, cel care a căzut pradă unui astfel de mecanism de apărare "trebuie ajutat să își dea seama care este adevărata cauză și adevărata țintă pentru frustrarea sa, încurajat să se relaxeze, să își povestească problemele și să fie refocalizat pe problemele reale pe care le are, recomandă profesorul universitar Pânișoară.

Un alt mecanism de apărare este refugiul în reverie/fantazarea. Acesta "se manifestă prin forme ale activităţii imaginatorii, furnizând o cale de evadare din realitate şi oferind satisfacţie persoanei. În cazul copiilor, când ei se retrag într-o lume a lor în care lucrurile se rezolvă așa cum vor ei, fantazarea se poate face în două direcţii – “eroul cuceritor” şi “eroul suferind”.

Ce trebuie făcut în reverie/fantazare? În acest caz, trebuie acționat pentru scoaterea subiectului de pe tărâmul imaginar, identificarea sursei reale de frustrare și stabilirea obiectivelor realizabile (chiar dacă păstrăm planul imaginar, cu strategia de vizualizare).

Nu în ultimul rând, proiecţia este un alt mecanism de apărare, poate cel mai cunoscut și des întâlnit. "Se manifestă prin protejarea individului de sine însuşi, de conştientizarea trăsăturilor indezirabile sau inacceptabile pe care le atribuie altora; un exemplu l-ar putea constitui situaţia în care un copil se încăpățânează să creadă că părinții lui sunt singurii de vină pentru conflictul pe care îl are cu ei", explică profesorul universitar Pânișoară. Cunoscut drept reflecția în oglindă în psihologia conflictelor, într-o asemenea situație, "o persoană care se află în conflict cu o alta îi poate atribui acesteia antipatia şi ostilitatea proprie şi astfel propriile sentimente de antipatie şi ostilitate devin mai uşor de suportat".

Ce trebuie făcut în proiecție? Pentru a elimina această reacție a celui mic, de a găsi întotdeauna un alt vinovat pentru greșeli și probleme  la începutul proiecției se poate aplica tehnica de reciprocitate. Cineva din anturajul copilului începe să aibă acțiuni de proiecție în care de vină este … micuțul respectiv (deși el nu are vreun amestec în situația respectivă). În momentul în care copilul se va revolta, părintele trebuie să-l ajute să conștientizeze că aceeași stare o percepe și cel asupra căruia el proiectează vina.

Citește mai multe pe performante.ro 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News