Un conflict între părinte și copil, pe lângă faptul că poate provoca pagube însemnate acestei relații, el scoate la suprafață și toate tensiunile latente și lărgește toate crăpăturile apărute în relație, motiv pentru care, atunci când se instalează, trebuie gestionat cu responsabilitate.

Astfel, profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, aduce în atenția părinților de succes unul dintre cele mai interesante modele privind procesul conflictului: cel gândit de către Rubin, Pruitt și Kim, numit modelul preocupărilor bilaterale, care pornește de la ideea că în momentul instalării conflictului există două atitudini.

Ori, fiecare își apără propriul interes, căutând ca el să câștige în urma confruntării, ori, este mai important interesul celuilalt.

Deși prima situație este valabilă în majoritatea situațiilor și ține de dorința de a supraviețui unui mediu (potențial) ostil, cea de-a doua situație este mai rar întâlnită, însă aici sunt implicate aspecte afective și poate fi exemplificată cu momente în care un părinte, din dragoste față de copilul său își sacrifică dorințele, își îngenunchează aspirațiile și le substituie cu cele ale micuțului său, afirmă profesorul universitar Pânișoară.

Din combinarea celor două tendințe, în practică, se întâlnesc patru situații posibile, dintre care rezolvarea de probleme este cea mai bună, deoarece se dorește a fi în asentimentul celor două părți implicate în conflict. Într-o asemenea situație, părintele ascultă cu atenție și ia în considerare părerile și cererile copilului său, dar are și o atitudine fermă atunci când aceasta este necesară, dovedind, astfel, că îi pasă și de copil, dar și de el.

Un astfel de părinte este un bun negociator și știe că cel mic trebuie să aibă anumite victorii, să se bucure de o libertate asumată, să învețe și pe propria piele anumite lucruri, dar cu sprijinul, sfatul și intervenția lui hotărâtă.

Alternative care ar trebui evitate

Există însă și cazul părinților egoiști - Lupta – când doar interesul acestora este important, fără a lua în considerare dorințele sau aspirațiile celor mici. Din cauza unei astel de dominări, copilul va deveni, pe măsură ce crește, un răzvrătit și va lupta cu tendința părintelui de a-și impune doar propriile păreri și opțiuni comportamentale, explică profesorul universitar Pânișoară.

O altă alternativă este cedarea, care este la fel de rea ca lupta. Părintele nu trebuie să se sacrifice de fiecare dată doar pentru ca cel mic să fie fericit, deoarece copilul va deveni egoist, va considera că i se cuvine totul și nu va pune preț pe sentimentele și dorințele celuilalt.

O situație care este tot atât de negativă este evitarea, când nu este important nici interesul meu, dar nici nu am dorința de a ceda interesului celeilalte părți. Un copil cu un astfel de părinte cu atitudine neutră, indiferentă, neimplicativă se va simți abandonat, nu va înțelege cum să lupte cu o astfel de situație, și va deveni nesigur și stresat.

Citește mai multe pe performante.ro

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News