Puțini sunt acei părinți care știu sau intuiesc care este limita necesară pentru a nu strica echilibrul relației cu proprii copii. De aceea, profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, prezintă un studiu aparținând lui Bernstein și Triger (2011), privind două instrumente care le oferă părinților iluzia că supra-protecția este bună.

Dacă pe de-o parte există părinți care-și părăsesc, maltratrează sau își părăsesc proprii copii, la cealaltă extremă există și acei părinți super-protectori, la fel de nocivi prin comportamentul lor față de cei mici, ca și cei din prima categorie.

Aceștia sunt cei care își controlează permanent copiii, care fac alegeri în locul acestora, care nu îi lasă să-și trăiască singuri viața, să aibă propriile greșeli și care ar trebui să se întrebe cât rău fac celor dragii, lipsindu-i de responsabilitate și încredere în forțele lor.

Potrivit profesorului universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, studiul aparținând lui Bernstein și Triger (2011) prezintă două instrumente, care, în opinia lor, le oferă părinților iluzia că supra-protecția este bună.

Pe de o parte este telefonia mobilă, cu ajutorul căreia copilul este în permanență controlat de către părinți. Numită (preluând o expresie a lui Shellenbarger) cel mai lung cordon ombilicat din lume, acest tip de comunicare permanentă păstrează dincolo de limitele fizice dependența copilului față de părinți, devenind – de multe ori – o trebuință, o nevoie nu doar pentru părinte, dar chiar și pentru copil. De fapt, copiii nu au nevoie de această acțiune constantă, deoarece, abuzându-se de un astfel de control, la un moment dat, nivelul de încredere în propriile forțe ale celui mic va scădea și  va simți nevoia să se sfătuiască cu părinții chiar și atunci când nu este cazul (în momentele în care ar putea lua – fără probleme – decizia în propriile mâini).

În al doilea rând o problemă este chiar Internetul și accesul la o mulțime de mesaje de tipul: să faci!, întrucât de cele mai multe ori, informațiile găsite sunt inutile sau greșite, mai scrie profesorul universitar Pânișoară. După cum acesta susține, părintele care găsește informații corecte și bune, nu ar trebui să le aplice întocmai, ci acestea ar trebui triate în funcție de caracteristicile și capacitatea de performanță a copilului, pentru a evita riscul ca cel mic să nu respingă și tot ceea ce înainte îi plăcea. Copilul nu trebuie forțat să-și depășească limitele, ci ar trebui provocat să facă ceea ce alege, dar fără a-l epuiza. Mai mult, părintele nu trebuie să se transforme într-un antrenor necruțător cu cel mic.

"Un părinte care să știe multe lucruri despre cum se crește un copil este un lucru bun, un părinte care aplică tot ce a aflat în educația copilului său nu mai este un lucru bun. Sunt multe studii care arată că supraîncărcarea duce la oboseală, la respingere, la stres și anxietate", scrie profesorul universitar Pânișoară, care recomandă ca acest rezultat să fie evitat, precizând, totodată, că un părinte de succes ar trebui să cunoască unde sunt limitele și să conștientizeze că uneori mai mult înseamnă prea mult.

Citește mai mult pe performante.ro

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News