Părintele Roman Braga a murit
Părintele arhimandrit Roman Braga, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României și ultimul supraviețuitor al Mișcării „Rugul Aprins”, s-a stins din viaţă, miercuri, la vârsta de 93 de ani.
Părintele Braga s-a născut în Basarabia, în satul Condrița, lângă mănăstirea cu același nume. După ce face școala primară în sat, urmează Seminarul de la Cernica, după care se mută la cel de la București și apoi la Chișinău.
După ce face Școala Militară la Bacău, vine iarăși la București, unde termină Facultatea de Teologie. Prin alți colegi studenți (printre care Antonie Plămădeală, Nicolae Bordașiu, sau Paul Munteanu) redactează un manifest intitulat „Frați creștini” în care îi îndeamnă pe români să țină post în sâmbăta din Săptămâna Patimilor anului 1948, care cădea de 1 Mai, „Ziua Muncii”.
Este arestat pentru prima oară în 1948, acuzat că l-a găzduit pe Nicolae Bordașiu, membru al Mișcării Legionare, și condamnat la cinci ani închisoare pentru „omisiune de denunț și ajutor”. Trece prin infernul de la Pitești și pe la Canal. După ce iese din temniță, în 1953, este tuns în mohahism și hirotonit diacon, la Iași, în 1954, de către Mitropolitul Sebastian Rușan.
Continuă să fie urmărit de Securitate și în cele din urmă condamnat din nou la 18 ani de muncă silnică și 10 ani de degradare civică, plus confiscarea averii, pentru activitate dușmănoasă la adresa regimului. Este închis la Jilava, într-o adevărată „Academie Teologică și Duhovnicească”, alături de Benedict Ghiuș, Grigorie Băbuș, Sofian Boghiu, Dosoftei Moraru, Tit Moldovan, Felix Dubneac. Este eliberat cu decretul din 1964, însă faptul că fusese deținut politic îi închide toate ușile la Mitropolia Iașilor. Nu toată ierarhia ortodoxă era lașă: Episcopul Oradiei, Valerian Zaharia îl hirotonește preot.
În 1968, scrie ziuaconstanta.ro, Securitatea îl consideră „inadaptabil” și se descotorosește de el trimițându-l misionar în Brazilia. De aici ajunge în Statele Unite și petrece ani buni la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Michigan, unde își continuă activitatea misionară și duhovnicească.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News