Trăim într-o lume agitată în care valorile colaborării, deschiderii față de celălalt, onestității sunt din ce în ce în ce mai puțin puse în evidență și centrarea pe propria persoană, propriul succes, propria evoluție preia controlul, subliniază profesorul doctor Ion-Ovidiu Pânișoară, Director, Departamentul de Formare a Profesorilor, la Universitatea din București.

Desigur că nu este nimic rău ca fiecare dintre noi să aibă grijă de propria dezvoltare și să pună pe primul plan lucrurile care îl interesează pe EL. Problema apare atunci când această opțiune devine singura care mai este luată în calcul, cuvinte ca „EU!” lu „AL MEU” stabiliesc tot traseul de viață pentru copil (și adult, mai târziu). În acest caz putem ușor să alunecăm spre dezvoltarea unei personalități narcisiste. Iată cum apare un „narcisist”:

Greenberg (2017) observă că lucrurile se întâmplă, de multe ori, ca urmare a unor reacții în familie. O familie care are motto-ul: „Dacă nu ești cel mai bun, ce rost mai are?” și în care iubirea este condiționată de „rezultatele” copilului poate să ducă la așa ceva. Copilul nu este iubit pur și simplu, ci el primește apreciere, sprijin, dragoste, dacă este cel mai bun. Dacă nu este așa, iubirea îi este retrasă! Greenberg dă un exemplu elocvent: un copil care a luat nota maximă și îi comunică cu bucurie tatălui său acest lucru primește următoarea remarcă: „Ai luat nota maximă, dar câți dintre colegi au luat și ei nota maximă?” Cu alte cuvinte, nota maximă nu avea valoare în sine, ci doar dacă ceilalți colegi aveau punctaje inferioare.

[citeste si]

Ei bine, un astfel de climat o să pună o presiune nerezonabilă pe copil.

Vezi mai departe pe performante.ro

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News