Data actualizării:
Data publicării:

Părintele Calistrat trage un semnal de alarmă către părinți cu privire la educația copiilor: Acelea se numesc creiere prăjite!

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: YouTube Părintele Calistrat
Sursa foto: YouTube Părintele Calistrat

Părintele Calistrat Chifan atrage atenția părinților care-și lasă copiii în fața telefonului.

Părintele Calistrat Chifan spune că este mai bine ca părinții să acorde atenție copilului și să facă împreună activități, decât să îl lase ore în șir în fața unui telefon mobil.

'Avem copii, care până la 7 ani, ce știu să facă? Să urle, să țipe și ce spune mama: dă-i telefonul să tacă. Acelea se numesc creiere prăjite. De-acolo a început dinamica greșelii, nu că ți-a descoperit ție psihologul traume din copilărie. Trauma din copilărie este lipsa de program a părinților cu copiii în educație.', a spus părintele Calistrat.

'Ai venit acasă și-ai pus telefonul pe mute, apoi te joci cu el, îl înveți să deseneze, să coloreze, spui cu el câteva cuvinte, spui cu el câteva fraze, spui cu el un capăt de poezie, de rugăciune, etc. Dacă până la 7 ani i-ai deschis orizontul cunoașterii, n-ai nicio treabă cu el, la școală prinde tot', a declarat părintele Calistrat Chifan la o emisiune de la BZI Iași.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel