Data publicării:

Părinți de succes: Poveștile Diandrei, scrise cu gândul la ce vor copiii să audă

Autor: DCNews Team | Categorie: Cultura
WhatsApp

Poveștile sunt prezente permanent în viața noastră: poveștile altora din care învățăm, povestea noastră din care învățăm, povestea care ar putea să fie/să ni se învâmple din care învățăm... Sunt însă situații în care poveștile pe care le citesc cei mici nu sunt pe placul părinților, fie că nu văd nimic interesant în lectura respectivă, fie că textul poate fi considerat chiar toxic pentru copii. De multe ori, se ignoră faptul că acești copii nu mai seamănă cu acei copii care au fost părinții lor. Iată de ce, sâmbătă, la Bookfest, la ora  15.30,  nu trebuie să ratezi lansarea seriei "Poveștile Diandrei".  

Alegeri prezidentiale 2024

Un specialist în Educație vine cu o provocare inedită, după o experiență proprie, dar și cu o invitație de nerefuzat.

"Poveștile reprezintă un mod eficient prin care noi, oamenii, învățăm. Dacă urmăriți copiii ei sunt fascinați de desfășurarea unei povești care reușește să-i „prindă" și – mai târziu – o să recunoașteți câte ceva din cele pe care le-au citit (sau văzut dacă povestea este audio-vizuală) în comportamentul lor. Poveștile sunt un mod important de a ne educa copiii", relatează profesorul doctor Ion-Ovidiu Pânișoară, Director, Departamentul de Formare a Profesorilor, la Universitatea din București, care anunță și o surpriză pentu cei mici, dar și pentru cei mari.

Copiii sunt înconjurați de povești, iar povestea lor devine parte a acestei lumi. Ei trebuie să se înțeleagă pe ei după ce au citit/văzut ceea ce li s-a întâmplat altor personaje. Carol Baldwin spune că „orice poveste conține trei elemente: un caracter unic care trăiește în condiții particulare și care are o problemă presantă pe care trebuie să o rezolve" Fiecare dintre noi corespundem foarte clar acestei descrieri, nu este așa? Copiii noștri sunt și ei într-o situație similară. Ca atare problemele pe care le au personajele din cărți trebuie să conțină aspecte pe care să le poată utiliza – la rândul lor – în viața de zi cu zi.

Se întâmplă acest lucru cu lecturile copiilor noștri?

Sunt multe situațiile în care poveștile pe care le citesc EI nu ne plac NOUĂ (adulților). Nu găsim nimic interesant în lectura respectivă (mai mult decât atât, ni se pare că este chiar un text nociv). Și, uneori, avem dreptate. Alteori uităm că ne aflăm în fața unor copii care nu mai seamănă deloc cu copiii care am fost noi, adulții de astăzi. Copilăria lor este altfel, impactul tehnologiei asupra dezvoltării lor este imens.

Când nici poveștile moderne nu sunt toate folositoare

Poveștile care ne plăceau nouă când aveam vârsta lor pot să fie depășite, pot să nu mai pară realiste, pot să transmită valori nefolositoare în societatea de astăzi. Citiți ACUM poveștile copilăriei dumneavoastră și – dacă lăsați nostalgia la o parte – pe unele dintre ele o să simțiți nevoia să le transformați, să le adaptați.

Nici poveștile moderne nu sunt toate folositoare. Au fost special gândite pentru ei, dar pentru noi părinții/profesorii este important să transmită și un mesaj. Este ca un aliment: pe care să-l alegem – pe cel sănătos, dar mai puțin aromat sau pe cel gustos, dar plin de E-uri?

Poveștile Diandrei, o altfel de carte de povești

Cum însuși profesorul Pânișoară s-a confruntat cu o problemă similară în calitate de părinte, a acționat și nu oricum, ci scriind o serie de cărți "Poveștile Diandrei".

"Am pornit de la un exercițiu pe care îl propun tuturor părinților și profesorilor: construiți povești pentru copii/elevi. Dumneavoastră știți cel mai bine de ce au ei nevoie, care sunt valorile care este bine să le exerseze, pe ce trebuie să insistați, care sunt traseele lor de dezvoltare viitoare. Spre exemplu: copilul nu are suficientă răbdare, se grăbește, nu este atent? Construiți o poveste despre răbdare. Pentru ca să fie și mai amuzant puteți să povestiți pe roluri cu partenerul (soția/soțul) sau dacă sunteți la școală cu un alt cadru didactic. Chiar și copilul poate să fie inclus în construcția poveștii: este ca un puzzle în care fiecare adăugați câte o piesă. Cele mai frumoase povești le aștept și aici, pe site. Ce ziceți de o astfel de provocare?

Ce surprize te așteaptă la lansarea specială de la Bookfest

În plus, profesorul Pânișoară își dorește o întâlnire față în față cu cei pentru cine a scris "Poveștile  Diandrei", a pregătit deja surprize nenumărate la Bookfest (Romexpo) în data de 4 iunie orele 15.30, la lansarea serie de povești pe care le-a scris "cu dragoste față de copii, cu gândul la ceea ce vor ei să audă și la ceea ce vrem noi (aduții) să le transmitem. O poveste cu o prințesă și cu un extraterestru (colegi de bancă) care învață să se suporte, să colaboreze, află ce este iubirea, învață să comunice etc. Și câteva exerciții pentru copil pentru ca totul să fie mai ușor, mai frumos, mai distractiv. O lansare frumoasă cu actorii Adriana Titieni și Gabriel Coveșeanu (Cove), cu Nadia Tătaru de la Itsy Bitsy și cu multe alte provocări. Aș vrea să ne vedem acolo cât mai mulți și să ne spunem poveștile, să învățăm împreună să facem povești și să ne bucurăm de copiii pe care îi avem, să ne bucurăm de modul frumos în care ei cresc și devin adulți minunați", este invitația de nerefuzat lansată de profesorul doctor Ion-Ovidiu Pânișoară.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel