Părinți de succes: De ce trebuie să gândești de două ori înainte de a spune NU
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Educația pozitivă este mai importantă și cu rezultate extraordinare comparativ cu cea negativă, astfel că expresia „NU" ar trebui folosită de  părinți și educatori în educația copiilor  doar dacă nu se poate altfel, utilizând, totodată, forța explicației, afirmă profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației.

Potrivit specialistului în Educație, Ion-Ovidiu Pânișoară, dacă unui copil i se spune NU, și el va învăța să spună NU. În consecință, dacă părinții și educatorii sunt obligați să spună, de exemplu, "NU ai voie" copiilor, este necesar să știe cum să o facă, altfel, ei doar interzic. Această expresie poate uneori să devină mai nocivă chiar decât comportamentul pe care se încearcă a-l corecta.

De aceea, profesorul universitar Pânișoară face referire la teoria reactanţei psihologice, despre care Brehm a observat că  se fundamentează pe reacţia care apare în urma ameninţării de a restricţiona ori uneori chiar elimina libertatea persoanei de a alege să acţioneze în maniera în care aceasta doreşte.

Astfel, când se interzice un comportament unui copil/elev, acesta trebuie să aleagă ce face în continuare: îşi poate reevalua alegerea, poate să exprime alegeri diferite sau poate să dezvolte schimbări de atitudine.

"În acest mod, reactanţa poate fi percepută drept o forţă motivaţională care conduce persoana în încercarea de a-şi restabili libertatea ameninţată", semnalează profesorul universitar Pânișoară, atrăgând atenția că teoria reactanţei urmăreşte să explice – de o manieră mai complexă – fenomenul de „psihologie inversă".

NU declanșează o reacție inversă

Dacă o persoană solicită unei alte persoane să nu facă acel lucru pe care aceasta din urmă intenționa să-l facă, se declanșează o reacție inversă - „nu face asta" va determina persoana să facă acel lucru.

"Două elemente conduc la un astfel de fenomen: pe de o parte, individul percepe faptul că nu mai este liber în gândire și comportament, pe de altă parte, eliminarea acestei libertăţi este nelegitimă şi nejustificată", mai spune specialistul în Educație. Referindu-se la cel de-al doilea considerent, profesorul universitar Pânișoară punctează cât de important este ca cel care spune NU să ofere și o justificare plauzibilă pentru care interzice ceva copilului, deoarece reactanţa pe care acesta o resimite se reduce.

Părinți de succes: Frica la cote înalte poate produce inhibiţie în procesul de învățare

De aceea, este indicat, în cazul în care un părinte sau un dascăl vrea să interzică ceva unui copil, să se gândească de două ori înainte de a o face, iar dacă nu se poate altfel, să folosească forța explicației. 

Citește mai multe pe perfomante.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel