Data publicării:
Părinți de succes: Cum convingi un copil să facă un lucru neplăcut
Atunci când trebuie să îl convingă pe un copil să facă un lucru care nu-i face plăcere, precum să mănânce un fel de mâncare sau să învețe, părinții și dascălii dispun de un instrument de convingere eficient, respectiv principiul rarităţii.
Conform acestui principiu, afirmă profesorul doctor Ion-Ovidiu Pânișoară, Director, Departamentul de Formare a Profesorilor, la Universitatea din București, întotdeauna avem tendinţa de a vedea lucrurile care ne sunt mai puţin accesibile ca fiind mai valoroase şi avem o dorinţă puternică de a le obţine.
Pentru a evidenția acest fenomen, specialistul în Educație amintește de experimentul realizat de Worchel şi colaboratorii săi. Unor tinere li s-a cerut să guste niște biscuiți cu ciocolată. După caz, cutia conţinea zece biscuiţi sau doi biscuiţi, iar subiecții studiului erau rugați să aprecieze gustul biscuiţilor şi să evalueze preţul la care credea că se vând. În urma experimentului, s-a constatat că raritatea produsului a făcut să fie considerat mai bun şi mai scump de către subiecți.
Persuasiunea în educația copilului
Utilizând acest principiu al rarității și în cazul educației celor mici, pot fi obținute rezultate remarcabile. Dacă, de exemplu, un profesor le cere elevilor să se implice în diferite proiecte, îi poate atrage dacă le spune că în proiectul respectiv nu mai are decât un loc liber, restul urmând să fie implicați în alte proiecte (care s-ar putea să fie mai puţin atractive ca asta).
[citeste si]
O astfel de formulare poate pune elevul în situația de a evita obligativitatea de a participa deoarece impunerea generează comportamente de revoltă, de nesupunere şi de încercare de a evada.
La fel stau lucrurile și în cazul părinților: oferta lor pentru copiii lor devine mult mai atractivă dacă micuții vor crede că ea duce duce spre unlucru rar și greu de obținut.
Citește mai multe pe performante.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News