Parenting modern. Pălmuitul copiilor, înterzis prin lege
Pălmuitul, urecheatul sau amenințarea copiilor au fost interzise oficial în Franța. O lege adoptată de Parlament abrogă un articol din Codul Civil, ce datează din urmă cu mai bine de 200 de ani. Acesta îi ierta pe părinții care îşi educau mai dur copiii neastâmpărați.
Pălmuitul copiilor a devenit ilegal în Franţa. Care sunt noile reguli pentru părinți. Astfel de scene sunt de acum ilegale în Franţa. Senatul de la Paris a adoptat o lege prin care corecţiile fizice aplicate copiilor în scop educativ au fost interzise. Vorbim mai exact despre ciupituri, palme, muşcăturile, ţipete sau insultele. De asemenea, noua lege franceză interzice să sperii un copil, să-l ameninţi sau să laşi un bebeluş să plângă singur.Se pune capăt astfel unui obicei moştenit din secolul 19, mai exact din codul civil din 1804, care admitea „dreptul de a-l corecta fizic" pe copil şi pe care părinţii francezi îl invocau în instanţă la nevoie.
Potrivit datelor, 85% dintre părinţii francezi recunosc că le-au mai dat câte o palmă copiilor, iar mai bine de jumătate dintre francezi şi-ar fi bătut copii înainte ca aceştia să fii împlinit doi ani.
Noua lege prevede ca în Codul Civil să fie stipulat faptul că „autoritatea parentală se exersează fără violenţe fizice sau psihologice". Textul va fi citit la primărie cuplurilor care se căsătoresc și va fi tipărit şi pe carnetul de sănătate al copilului.
Norma nu prevede şi sancţiunii pentru părinţii care nu o respectă, dar maltratarea copiilor este pedepsită în Franţa cu până la 20 de ani închisoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News