Data publicării:
Pare din filmele de groază. Bărbat din Deva, umilit de două fete şi cinci băieţi. Sentinţa dată de judecători
Un tânăr din Deva a fost abuzat şi umilit de două fete şi cinci băieţi, sub privirile iubitei sale. Judecătorii au finalizat ancheta şi au dat sentinţa.
Totul s-a întâmplat în noaptea de 18 spre 19 ianuarie 2019, în jurul orei 02.00, într-o casă din satul Chimindia, comuna Hărău (Hunedoara). Tânărul de 25 de ani se afla în casa iubitei sale, în Chimindia, atunci când în casă au intrat şapte persoane, cinci bărbaţi şi două fete.
Cel care ar fi pus la cale totul ar fi Robert Caşlarov, fostul iubit al fetei cu care tânărul de 25 de ani avea o relaţie. Împreună cu cei şase prieteni, Caşlarov a intrat în casa fostei sale iubite şi l-a agresat şi umilit pe actualul iubit al fetei.Tânărul a fost bătut şi apoi aşezat pe un scaun, fiind lovit de toţi cei şapte tineri.
A fost ameninţat cu cioburile
La un moment dat, unul dintre agresori a spart o măsuţă de sticlă, iar apoi l-a ameninţat pe acesta cu cioburile.
"În aceeaşi împrejurare inculpaţii au folosit cioburile de sticlă provenind din măsuţa distrusă pentru a-l ameninţa pe tânăr, pe care l-au aşezat pe un scaun şi apoi toţi inculpaţii, pe rând, l-au lovit cu palmele şi cu pumnii şi l-au scuipat. Împotriva voinţei acestuia, Alexandra Strassburger l-a aşezat în genunchi pe cioburile de sticlă rezultate urmare spargerii măsuţei.
De asemenea, Tina Catana a aruncat cu urină peste persona vătămată, l-a obligat să o sărute în zonele intime. Alexandra Strassburger i-a introdus degetele în gură, după ce anterior şi-a atins zona intimă.
În tot acest timp, persoana vătămată a solicitat să fie eliberat, însă inculpaţii au refuzat în mod expres acest lucru şi chiar l-au deposedat pe acesta de telefonul mobil, iar ceilalţi inculpaţi prin acţiunile lor şi modul de poziţionare în cameră, au întărit convingerea persoanei vătămate că nu are nicio posibilitate de părăsi imobilul, în vreun fel.
Sub ameninţări cu acte de violenţă, dar profitând şi de starea de neputinţă a persoanei vătămate de a se apăra, indusă prin violenţele anterioare, Robert Caşlarov a luat din portmoneul tânărului suma de 950 euro, pe care i-a rupt şi i-a aruncat în focul din sobă", se arată în rechizitoriul procurorilor, potrivit observator.tv.
Judecătoria Deva a finalizat ancheta în acest caz, iar cei şapte tineri au fost condamnaţi la închisoare. Sentinţa Judecătoriei Derva nu este definitivă şi a fost atacată cu apel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News