""Poliţia moralităţii" a venit să mă ia la exact 13 minute după ce-mi începusem prelegerea despre politica sexuală şi de gen în Iranul post-revoluţionar. Patru uşi duble ale amfiteatrului s-au deschis simultan. Şi au intrat, în tropot de bocanci şi zăngănit de arme. În sala de prelegeri din Teheran a izbucnit confuzia în timp ce agenţii "komiteh"-ului, cum i se spune poliţiei moralităţii, împânzeau încăperea.

Auditoriul a fugit care-ncotro. Ar fi trebuit să-mi rup foile cu prelegerea, să fug de la pupitru în stradă. Dar la vederea duzinii de bărboşi în uniforme verde închis tălpile mi s-au ţintuit de podea. Doi dintre zbiri au venit pe podium; unul şi-a ridicat mâna deasupra capului meu şi apoi totul s-a făcut negru.

Când mi-am revenit, pe bancheta din spate a unei maşini, vocile lor îmi reverberau în capul cuprins de durere. "Eşti o femeie distrusă care e aici pentru a ne distruge ţara", a mârâit unul la mine. Eram acuzată că încerc să incit la revoluţie", a scris Mahdavi într-un editorial pentru Washington Post, citat de Rador. 

"Republica islamică nu are treabă cu distracţia, are treabă cu moralitatea"

"15 ani mai târziu pe străzile Iranului au erupt protestele. Scandări pentru "femeie, viaţă, libertate" răsună în toată ţara care le-a reprimat pe toate trei mai bine de 40 de ani.

Pe 11 februarie 1979 şahul Iranului a fost îndepărtat formal de la putere, punându-se capăt secolelor de monarhie. Ayatollahul Ruhollah Khomeini şi un grup de clerici musulmani au sosit la scurt timp şi imediat au început să remodeleze Iranul într-un antidot al "Occidentului" şi al stilului său de viaţă imoral. Pe prima poziţie în lista de obiective a islamiştilor: femeile cu minijupă sau machiaj abundent ori care îşi etalează în orice fel sexualitatea. Trupurile femeilor au fost dintotdeauna obsesia lor. Asaltul asupra libertăţii personale a femeilor a fost dintotdeauna ţelul lor.

Revoluţia a fost ilustrată poate cel mai bine de un mesaj al lui Khomeini inscripţionat pe clădirile şi panourile publicitare din Teheran: Republica Islamică nu are treabă cu distracţia, are treabă cu moralitatea. În Republica Islamică a Iranului nu te poţi distra. Poliţia moralităţii a fost înfiinţată pentru ca lucrurile să rămână aşa.

Komiteh patrulează pe străzi zi şi noapte, uneori în perechi, mai frecvent în grupuri de câte patru. Pot fi văzuţi în uniformele lor verzi sau, în cazul femeilor, în mantii negre care le acoperă din creştetul capului până la vârful degetelor de la picioare, patrulând pentru a depista imoralitatea: şuviţe de păr căzute de sub voalul prins neglijent, cupluri care se ţin de mână, tineri care dau muzica tare în maşină, în timp ce vorbesc, râd sau îşi trimit SMS-uri când sunt prinşi în ambuteiaje. Îi intimidează pe tinerii care se dedau la comportamente socotite de ei imorale: o listă mereu schimbătoare care poate varia de la ojă pe unghii la un sărut în parc.

Deghizaţi în haine civile, ei fac razii la petreceri, discoteci, depozite [folosite ca locaţii clandestine pentru concerte, petreceri - n.trad.] pentru a aresta zeci - uneori chiar sute - de iranieni "imorali". Uneori arestaţii sunt duşi în centre de detenţie; femeile vor fi interogate cu privire la virginitatea lor. Alteori sunt biciuiţi în public. Tinerii, indiferent de legăturile lor familiale şi de mediul socio-economic din care provin, primesc toţi aceeaşi pedeapsă şi, de obicei, una-două nopţi după gratii - doar pentru că sunt tineri", a mai scris aceasta.

"În cele din urmă am avut noroc. Nu merita să îşi piardă timpul cu mine"

"Când m-au luat pe mine am fost plasată în arest la domiciliu 33 de zile. Nu aveam voie să ies din apartament - numai că acela nu mai era apartamentul meu. L-au golit complet, cu excepţia unui pat, a unei mese din plastic şi a două scaune pliante. Mi-am petrecut acele zile în şedinţe de interogare care îmi păreau interminabile. De ce scriam despre o revoluţie sexuală? Sunt feministă? Cine mă trimisese în Iran? În cele din urmă am avut noroc: mi-au anulat cetăţenia iraniană şi m-au trimis înapoi în "Occidentul imoral"; pur şi simplu nu merita să-şi piardă timpul cu mine.

În mod normal dizidenţii opun rezistenţă regimului aşa cum fac de decenii: îşi trag voalul mai în spate, poartă pe deasupra haine mai strâmte ori mai colorate. Dar atunci când Mahsa Amini a fost ucisă în custodia poliţiei moralităţii, iranienii au ieşit în stradă în peste 40 de oraşe, similar cu ce s-a întâmplat în cursul Revoluţiei Verzi din 2009. Protestele continuă de aproape două săptămâni", a continuat Mahdavi.

"Ar putea fi uşor de imagina că actuala rundă de manifestaţii se va încheia la fel ca precedenta"

"Ar putea fi uşor de imaginat că actuala rundă de manifestaţii se va încheia la fel ca precedenta: cu iranieni ucişi şi spirite zdrobite. Dar realitatea nu e atât de simplă. Cu fiecare nou protest, tot mai mulţi iranieni din medii tot mai diverse ies în stradă. Protestele din 2018 împotriva voalului obligatoriu, de exemplu, au scos în stradă alături de tinerele feministe şi femei din generaţii mai vârstnice. Iar dacă în primii ani ai revoluţiei regimul putea să înăbuşe protestele de stradă aducând susţinători pioşi din zonele rurale, începând din 2018 protestele au izbucnit şi la mare depărtare de Teheran, iar la ele participă tot mai mulţi bărbaţi şi femei din zonele rurale, dezamăgiţi de un regim care-i obligă să trăiască sub impactul zdrobitor al sancţiunilor şi şomajului.

Rezistenţa curajoasă din Iran se va construi prin forţe proprii. Cu fiecare nou capitol, iranienii îşi asumă riscuri tot mai mari pentru libertatea lor. Probabil că acum komiteh reprezintă braţul drept al regimului, ţinând la locul ei populaţia nemulţumită. Dar reprezintă totodată şi începutul sfârşitului pentru islamişti, oricând va surveni el. Fiindcă nici o ţară, oricât de mult încearcă, nu-şi poate reprima cetăţenii la nesfârşit", a concluzionat Pardis Mahdavi. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News