Parcursul lui Dumitru Chiriță, de la electrician, la directorul ANRE. Disponibilizarea l-a propulsat. Acum, s-ar bucura de energia solară în Punta Cana
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Dumitru Chiriță, ANRE
Dumitru Chiriță, ANRE
Dumitru Chiriță, astăzi șef ANRE, cu susținerea PSD, a avut un parcurs impresionant mai ales după disponibilizările generate de privatizarea Electrica. 

UPDATE: Răspunsul ANRE AICI

Dumitru Chiriță, astăzi la conducerea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), ar fi fost electrician într-o stație de transformare. În CV-ul său, regăsim că din 1981 până în 1990 a fost ”Electrician Şef tură - IDEB”. Ulterior, el a condus, conform CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaților, vreme de 10 ani (1990 - 2000) Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate "Univers" și, timp de 21 ani, Sindicatul Liber Independent "Energia" (1990-2011). În cazul ambelor a fost președinte. 

Disponibilizați din Electrica, i-au preluat serviciul de citire a contoarelor electrice

În 2002, el a inițiat, alături de alți acționari, Sindserv SA, o societate bucureșteană, despre care găsim că a fost fondată de cei care au fost disponibilizaţi la momentul privatizării Electrica. În baza unui protocol, au preluat de la Electrica serviciul de citire a contoarelor electrice, cu tot cu angajaţii respectivi. Liderii sindicali au devenit, astfel, și acționați și angajatori, fiind și sindicaliști pentru propriii muncitori, arată romaniacurata.ro

Dumitru Chiriță, care acum este deputat PSD cu patru mandate, era acționar Sindserv la constituire. El era văzut, în același timp, ca fiind ”creierul” întregii mutări de pe piața energiei, conform sursei citate. Ocupa în același timp mai multe funcții importante în politică, energie și sindicate. Era văzut- și presa vremii a scris mult despre asta - drept un ”șmecher din energie”. Mutarea pe care a făcut-o a fost una uriașă, pentru că Sinderv, vreme de mulți ani, a obținut contracte uriașe de la ENEL, Electrica şi E.ON. Un singur contract, de prin 2014, se ridica la 35 de milioane de euro. 

”Dumitru Chiriță a fost electrician într-o stație de transformare, asta fiind singura sa calificare în domeniu”

Un cititor DCNews, care a muncit vreme de 30 de ani în domeniu și care a ocupat funcții de conducere în Federația Națională a Sindicatelor din Rețele Electrice ”Univers”, ne-a transmis că Sindserv SA este în faliment, făcând și acuzații grave: ”De aici s-au furat aproape 3 milioane de euro”. El subliniază că-n 2002, Dumitru Chiriță era deputat, președinte al Federației sindicale, dar și acționar al Sindserv, ca persoană fizică. Acționar ar fi fost și actualul președinte al Federației sindicale ”UNIVERS”, Nicolae Buzea. De asemenea, doi directori de la Sindserv, Florin M. și Constantin N., ar fi vizați într-o anchetă penală, fiind acuzați de constituire de grup infracțional organizat, mai susține acesta. Cititorul ne mai spune că ”Dumitru Chiriță a fost electrician într-o stație de transformare, asta fiind singura sa calificare în domeniu.”

DCNews a transmis o solicitare către ANRE cu privire la situația actuală din criza energiei, cu privire la citirea contoarelor, valoarea contractelor, dar și cu privire la situația Sindserv, solicitarea fiind adresată directorului. De îndată ce vom avea un răspuns, îl vom publica. 

Între timp, aflăm de al cursdeguvernare.ro, că directorul ANRE, în plină criză a energiei, a plecat să se bucure de energia solară, în Punta Cana. 

Dumitru Chiriță este președintele ANRE din noiembrie 2017, cu susținerea PSD, timp în care a câștigat aproximativ 700.000 de lei, conform sursei citate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel