'În cadrul programului de curăţenie de primăvară, în toate parcurile administrate de Municipalitate, prin ALPAB, se vor reface aleile, se va înlocui sau repara mobilierul specific (bănci, ornamente, grilaje, suporturi de flori, statui, garduri etc.), se vor înlocui coşurile de gunoi, se va suplimenta numărul acestora şi se vor curăţa cişmelele', relevă sursa citată.
Primarul general, Gabriela Firea, a spus că o atenţie specială trebuie acordată locurilor de joacă, unde se vor repara/înlocui elementele componente, astfel încât acestea să fie foarte sigure pentru copii.
'Aceste operaţiuni trebuie făcute atât de ALPAB, în parcurile administrate de Municipalitate, cât şi de ADP-urile de sector, în parcurile administrate de aceştia, dar şi pe spaţiile verzi şi aliniamentele din Capitală. Trebuie refăcut de urgenţă şi rondul de la Universitate, acest spaţiu verde fiind în prezent necorespunzător, şi trebuie acordată o atenţie specială şi lacurilor aflate în parcurile administrate de Primărie, în unele cazuri luciul apei este acoperit de deşeuri sau de vegetaţie', a declarat Firea.
Acţiunea, extinsă la staţiile RATB
Acţiuni de salubrizare şi igienizare vor desfăşura şi celelalte instituţii subordonate sau regii ori administraţii din subordinea PMB (ASSMB, RADET, Grădina Zoologică, Direcţia de Asistenţă Socială, etc) în zonele lor de responsabilitate.
[citeste si]
'Prin intermediul companiilor din Holdingul Municipal, vom repara dalele de pe trotuarele aferente bulevardelor Magheru, I.C Brătianu, Calea Victoriei şi în zona adiacentă magazinului Unirea. Administraţia Străzilor va continua acţiunile de curăţare, înlocuire sau îndreptare a indicatoarelor rutiere deteriorate, a stâlpişorilor şi gardurilor de protecţie şi va înlocui dispozitivele de limitare a vitezei care s-au deteriorat. În ceea ce priveşte RATB, toate staţiile, refugiile şi mijloacele de transport în comun trebuie curăţate şi reparate, iar salubrizarea căilor de rulare a tramvaielor să fie salubrizată de urgenţă', a spus Firea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați