Parchetul General. Numărul plângerilor, în creștere
Data publicării:
Autor: Bogdan Cotigă
WhatsApp
protest
protest
Un număr de 770 de plângeri penale au fost înregistrate până luni la Secţia parchetelor militare din partea unor persoane care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor la protestul din 10 august.

'În urma activităţilor desfăşurate până luni, 3 septembrie, în cauza aflată pe rolul Secţiei parchetelor militare având ca obiect cercetarea incidentelor violente petrecute cu ocazia manifestaţiei din Piaţa Victoriei din Bucureşti, numărul plângerilor penale înregistrate a ajuns la 770', se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Public. 

Încă de la momentul în care Parchetul a anunțat că a deschis un dosar penal ca urmare a protestului din 10 august, numărul plângerilor a crescut în fiecare zi, iar numărul celor care vor să reclame forțele de ordine este se pare din ce în ce mai mare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel