Şeful Parchetului din Port-au-Prince, procurorul Bed-Ford Claude, a cerut marţi inculparea premierului Ariel Henry în cadrul investigaţiei privind asasinarea preşedintelui statului Haiti, Jovenel Moise.
Procurorul Bed-Ford Claude afirmă, potrivit Agenţiei France-Presse şi cotidianului Le Point, că există dovezi privind conversaţii telefonice între Ariel Henry şi unul dintre principalii suspecţi în cazul asasinatului.
Preşedintele statului Haiti, Jovenel Moise, a fost asasinat pe 7 iulie, în reşedinţa oficială, de un grup de comando format din mercenari. Înainte cu câteva zile de a fi asasinat, Jovenel Moise îl desemnase premier pe Ariel Henry.
Într-o scrisoare adresată Tribunalului de primă instanţă din Port-au-Prince, procurorul Bed-Ford Claude afirmă că "există suficiente elemente compromiţătoare care formează convingerea asupra oportunităţii cercetării domnului Henry şi solicitării inculpării sale". În plus, procurorul cere emiterea unui ordin prin care să fie interzisă plecarea premierului Ariel Henry din Haiti, întrucât "există suspiciuni grave de implicare în asasinarea preşedintelui ţării".
Procurorul Bed-Ford Claude l-a invitat deja pe premier să vină la interogatorii, acuzându-l că a vorbit la telefon, cu câteva ore înaintea asasinatului, cu unul dintre indivizii căutaţi activ în cadrul anchetei. Este vorba de Joseph Felix Badio, care, potrivit anchetatorilor, s-a aflat în apropierea reşedinţei prezidenţiale în noaptea asasinatului.
Imediat după convocarea la interogatorii, premierul Ariel Henry a respins acuzaţiile. "Manevrele de diversiune pentru a genera confuzie şi a împiedica justiţia să îşi facă treaba serios nu vor reuşi. Adevăraţii vinovaţi, autorii intelectuali şi cei care au comandat odiosul asasinat al preşedintelui Jovenel Moise vor fi găsiţi, vor fi deferiţi justiţiei şi vor fi pedepsiţi", a declarat premierul Ariel Henry.
Până în momentul de faţă, autorităţile din Haiti au arestat 44 de indivizi, inclusiv 18 cetăţeni columbieni şi doi americani de origine haitiană, în cadrul anchetei privind asasinarea preşedintelui Jovenel Moise. Asasinatul a avut loc în reşedinţa prezidenţială fără ca vreun membru al dispozitivului de securitate să fi fost rănit, transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!