Parcările din Mamaia și Constanța ar putea fi gratuite în timpul nopții. Primarul Chițac: Suntem deschişi la dialog
Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că va propune Consiliului Local aprobarea iniţiativei sale ca parcarea să fie gratuită pe timpul nopţii, în intervalul orar 22.00 - 08.00, atât în oraş, cât şi în staţiunea Mamaia.
Propunerea va fi supusă votării într-o şedinţă a Consiliului Local Municipal Constanţa, ce se va desfăşura săptămâna viitoare.
"Reacţionez şi apreciez că pentru a veni în sprijinul operatorilor economici trebuie să umblăm şi la regulamentul parcărilor, motiv pentru care voi propune Consiliului Local să amendăm hotărârea Consiliului Local privind parcările în oraş. Pentru ca, în fiecare zi, pe perioada nopţii, între orele 22.00 şi ora 08.00, parcarea să fie gratuită în tot oraşul Constanţa, nu numai în Mamaia, pentru că nu putem discrimina. Asta este ce voi face eu şi este un semnal pe care vreau să îl adresez operatorilor economici. Aş vrea ca să vadă că noi suntem flexibili şi vom fi întotdeauna deschişi la dialog", a declarat primarul Constanţei.
El a spus că, referitor la "ceea ce se propagă în media în zilele acestea, ideea conform căreia staţiunea Mamaia a devenit nefrecventată şi nefrecventabilă", înţelege acest aspect într-un context general, al unei campanii, din punctul său de vedere, "vizibil îndreptate împotriva litoralului românesc".
Potrivit lui Chiţac, activitatea turistică a scăzut în întreaga ţară, din cauze obiective. "Scăderea turismului este în toată ţara şi are cauze obiective. S-au deschis graniţele faţă de anul trecut, dacă bineînţeles facem comparaţia cu anul trecut. Turiştii au de ales şi alte zone, Bulgaria, Grecia, deci oferta pentru ei este mai largă. Doi, am trăit şi trăim într-o criză economică, generată de război, generată de pandemie, este calculat de către statisticieni că faţă de anul trecut o familie a rămas cu mai puţin de 200 de lei în buzunar. Trei, preţul la combustibil s-a mărit foarte mult, este ştiut că şi pe litoral vin mult mai mulţi turişti cu trenul, faţă de anul trecut. Există şi cauze subiective, pe care le-am văzut propagate tot în media, preţurile cumva prohibitive, dar şi aici este un factor obiectiv pentru că, dacă au crescut preţurile peste tot, atunci operatorii economici din Mamaia evident că trebuie să crească şi ei preţurile din raţiuni economice şi, asupra acestei chestiuni, noi ca primărie ştiţi foarte bine că nu putem interveni", a spus Vergil Chiţac.
Hotelierii au închiriat 1.200 de locuri de parcare din staţiunea Mamaia din cele 7.000 disponibile
Despre costul parcării în staţiunea Mamaia, primarul a afirmat că situaţia a fost prezentată "manipulatoriu". "Şi ajungem şi la parcarea din Mamaia. (...) A fost prezentată manipulatoriu, parcarea în Mamaia costă 96 - 100 de lei pe zi. Deci s-a înmulţit 4 lei/oră cu 24. Nu ne-am pus niciodată problema când am stabilit preţul acesta că el se adresează unui turist, pentru că am crezut tot timpul că turiştii vor utiliza parcările hotelurilor. De altfel, avem în regulament această posibilitate ca hotelierii să poată închiria cu 500 de lei pe lună în perioada estivală, deci un calcul simplu ne duce la 17 lei pe zi, deci mai puţin de 70 de bani pe oră", a explicat edilul.
Conform reprezentantului unei asociaţii patronale din turism, dintre cele aproximativ 7.000 de locuri de parcare din staţiunea Mamaia, au fost închiriate de hotelieri doar 1.200. Primarul Constanţei a mai spus că, începând cu luna ianuarie, municipalitatea a stabilit un plan de măsuri pentru pregătirea sezonului estival.
"N-am putut să nu observ că nu s-a discutat nimic despre efortul pe care primăria l-a făcut pentru ca litoralul să poată începe în condiţii bune. Începând din ianuarie, la primărie am făcut un plan de acţiuni pentru ca perioada estivală să fie pregătită. (...) Cred că aţi văzut că am lucrat la igienizarea spaţiilor verzi, sigur alea care ne mai aparţin nouă, atâtea câte ne mai aparţin nouă, pentru că ştiţi foarte bine, în Mamaia sunt foarte multe proprietăţi private, mult mai multe decât ar trebui. Am pus în funcţiune fântâni arteziene, lucrăm şi vor fi gata, cât de curând, cele două scene de spectacole de la Cazino şi de la Mamaia. (...) Operatorii - salubrizatorul şi operatorii de spaţii verzi - acţionează cu prioritate în Mamaia. De la începutul anului, până la 30 iunie, am adunat din Mamaia peste 5.000 de tone de deşeuri, de gunoi, din coşurile stradale sau de pe domeniul public", a afirmat Vergil Chiţac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News