Parcare - bază sportivă în Sectorul 4. Daniel Băluţă: Este o premieră. Începutul unui proiect amplu
Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, a acordat un interviu DC News în cadrul căruia a vorbit despre un proiect realizat în premieră în Bucureşti.
Primarul Daniel Băluţă a vorbit, în cadrul interviului, despre mai multe investiţii care se află în curs de execuţie sau în stadiu de proiect în Sectorul 4.
"Avem o strategie complexă de dezvoltare şi de regenerare urbană a Sectorului 4. Au început să prindă contur şi sunt extrem de fericit – mai avem două-trei luni până când două investiţii extrem de interesante, o parcare etajată P+2 la Piaţa Sudului, una dintre cele mai importante zone ale Sectorului 4 va fi finalizată. E prima parcare etajată pe care Sectorul 4 o construieşte vreodată în istoria sa. Va avea o capacitate de 360 de locuri. Va avea funcţiune de park&ride; cei care ajung acolo pot să parcheze şi să-şi continue drumul cu metroul către oraş, aşa contribuind şi Sectorul 4 la fluidizarea traficului. Pe de altă parte reprezintă începutul unui proiect amplu – avem în plan să construim 20 de parcări etajate la nivelul Sectorului 4, tocmai pentru că numărul de maşini din sector şi din Bucureşti e unul uriaş.
O să mai înregistrăm o premieră: vom avea o parcare etajată cu terasă circulabilă pe Şoseaua Berceni unde vom avea un mix între parcare şi teren de sport. Pe terasă se vor amenaja terenuri de sport. Vom avea o funcţiune mixtă pentru construcţia respectivă. Va fi parcare iar pe plafon vom amenaja terenuri de sport tocmai pentru că în zona respectivă nu avem suficiente astfel de facilităţi", a declarat primarul Daniel Băluţă.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News