Candva, prin 2006 si 2007, Directia Nationala Anticoruptie a facut o miscare ciudata. In sensul ca a devenit un pic serviciu secret. Singurul serviciu secret din statul roman nesupravegheat de nimeni. Care nu raspunde in fata nimanui pentru eventualele abuzuri legate de aceasta activitate. Intre timp, situatia a evoluat. Astazi, „lucratorii” DNA se bat uneori parte in parte cu agentii SRI. Uneori, pur si simplu se calca pe bombeuri in „activitatile” de pe teren. Si, din acest motiv, pur si simpu este cu neputinta sa mai sti de unde scapa, „pe surse”, diverse inregistrari si note informative care fac deliciul presei. Si jocurile politice ale unor procurori.

Cum de s-a petrecut o asemenea metamorfoza? Chiar este adevarat ceea ce semnalez eu acum? Nu cumva tine de vreun roman stiintifico-fantastic faptul ca DNA ar fi devenit un paraserviciu secret? Chiar se intampla acest lucru in Romania? Si daca da, cum de nu se sesizeaza nimeni? De ce tac sefii serviciilor secrete? Dar partenerii nostri europeni sau din Statele Unite, stiu ei cu adevarat ce se intampla?

 In anii 2006-2007 Directia Nationala Anticoruptie a facut, cu indrazneala, primii pasii in directia crearii unei puternice componente de supraveghere, interceptare, filaj, la care se mai pot adauga si celelalte componente ale activitatii specifice unui serviciu secret. Atunci, DNA a achizitionat de la Ministerul de Interne aparatura de interceptare si primele computere performante cu ajutorul carora pot fi interceptate discutii telefonice, purtate pe o raza de circa 200 de metri, direct din cea mai apropiata celula telefonica. Ca sa poata utiliza aceasta aparatura, ca sa isi poata completa informatiile astfel obtinute si cu informatii luate de pe teren, prin filaj, prin patrunderea in locuinte si plasarea de microfoane ori copierea unor dispozitive electronice de memorie si asa mai departe, DNA mai avea nevoie de ceva. De oameni. Si, in aceeasi perioada, a inceput, pentru prima data, sa angajeze ofiteri SIE si SRI. Acestia si-au parasit serviciile pentru ca DNA le oferea venituri mai mari si conditii mai bune. Plecau dintr-un serviciu intr-un fel militarizat, bine controlat, cel putin in plan intern, dar aflat si sub un control parlamentar – e adevarat de multe ori teoretic – catre o slujba care le conferea mult mai multa libertate. Singura reactie a Serviciului Roman de Informatii, care a fost cel mai lezat de noul „concurent pe piata”, a fost insistenta cu care, la un moment dat, a incercat ca, in baza legii, sa poata efectua anchete. In timp ce SIE, si el lezat atunci cand spionii nostri dau nas in nas prin strainatate cu spionii DNA - si in anumite imprejurari, chiar in tara - nu a reactionat in nici un fel. Ceea ce SRI nu a reusit pentru ca presa s-a opus vehement si apoi o serie intreaga de oamenii politici, a reusit DNA, procedand pe dos. SRI nu si-a largit activitatile prin dreptul de a efectua anchete de genul celor pe care le fac procurorii, in schimb procurorii, cei de la DNA, au reusit sa isi creeze componenta unui serviciu de informatii.

 Cine citeste aceste randuri poate sa creada sau poate sa nu creada ceea ce eu afirm. Dar daca ma crede, atunci s-ar putea intreba: In definitiv, ce e rau in faptul ca niste procurori, care lupta impotriva coruptiei, vor sa afle mai multe pentru ca, in final, sa aibă probe cat mai complete si obtinute mai rapid? O intrebare cat se poate de legitima. Pana la un punct. Care este acela?

Nu intamplator, in intreaga lume, serviciile secrete sunt puse sub control parlamentar. Pentru ca forta acestora, posibilitatile pe care statul, pe bani publici, le ofera acestor institutii, de a obtine informatii de prim rang, reprezinta in sine o putere colosala. Care, daca scapa de sub control, poate, in cele din urma, sa se transforme in contrariul scopului pentru care au fost create. Acaparand si apoi distrugand statul de drept.

Citește mai multe pe CorectNews 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News