Paramedic, desemnat „Salvatorul de onoare al anului 2017”
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto Facebook / IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania
Foto Facebook / IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania
Paramedicul bistrițean Cătălin Moldovan a fost desemnat „Salvatorul de onoare al anului 2017”.

În uniformă sau în haine obişnuite, în tura de serviciu sau în timpul liber, pompierii salvatori sunt eroii anonimi care vin în ajutorul semenilor, ori de câte ori aceştia se găsesc în situaţii limită. Unul dintre ei este şi plutonierul major Cătălin Moldovan, din cadrul ISU Bistrița-Năsăud, care a salvat viaţa a două persoane implicate într-un accident rutier grav, produs pe raza localității Bonțida din județul Cluj.

"În timp ce se întorcea de la un curs de prim ajutor, organizat la Centrul de Formare și Perfecționare din municipiul Cluj – Napoca, colegul nostru a ajuns la locul accidentului înaintea echipajelor de intervenție și, fără să stea nicio clipă pe gânduri, a oprit să le ajute pe cele două victime aflate în mașina avariată.

Conducătorul auto, o persoană de sex feminin, avea membrele inferioare prinse în caroseria autovehiculului, iar pasagerul, o persoană vârstnică, prezenta traumatisme și leziuni grave.

Salvatorul bistrițean a pătruns în autoturism pentru a verifica starea celor două victime și, cu ajutorul unui echipaj SAJ, a reușit extragerea persoanei de sex masculin din autoturismul implicat în accident. Cea de a doua victimă, rămasă încarcerată, a putut fi extrasă doar cu ajutorul echipajului de descarcerare, însă, până la sosirea acestuia, colegul nostru a reușit să o stabilizeze", transmite IGSU.

Din acel moment, s-a creat o legătură între salvator și cele două persoane, care astăzi trăiesc datorită lui.

"La două luni după cumplitul accident, acestea au luat legătura cu colegul nostru, mulțumindu-i pentru tot ceea ce a făcut pentru a le salva", anunţă IGSU.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel