Libertatea a fost așteptată cu o speranță însetată și, când a venit, totul s-a schimbat, dar într-un mod paradoxal, atrage atenția criticul Daniel Cristea-Enache. 

Criticul literar Daniel Cristea-Enache a dezvăluit, în cadrul emisiunii ”De Ce Citim – Despre Augustin Buzura” (II), difuzată de la ora 16:00, pe DCNews.ro și la DCNewsTV.ro, că ”Soția mea mă tachinează fiindcă, în multe intervenții, abordez comparativ perioada literară de dinainte de `90 și cea de după `90, îmi spune că ”iar începi cu înainte și după `90”. I-am argumentat că e vorba de un operator critic și istoric. Este decembrie 1989, sfârșitul unei epoci istorice și începutul unei alte epoci istorice. O epocă istorică angrenează și un sistem cultural, mentalitar, literar și artistic. Literatura scrisă într-o epocă istorică diferă de literatura scrisă în altă epocă istorică. Se schimbă totul! De aceea, deși avem autori precum Arghezi, Sadoveanu, Camil Petrescu, autori care au creat și au publicat și-n epoca interbelică, și-n epoca postbelică, în scrisul lor există o diferență flagrantă ș frapantă între cele două sisteme istorice și literare în care s-au așezat cărțile lor.”

Acesta a continuat prin a sublinia, în baza argumentației de mai sus, că ”la fel de mare este și diferența introdusă în istoria și-n cultura română de momentul Revoluției din decembrie 1989, de aceea niciodată nu i-am înțeles pe cei care susțineau- mai ales în anii ´90, la început- că nu s-a schimbat nimic în România. Eu simțeam că s-a schimbat totul! Percepția mea era justă și s-a văzut că literatura scrisă în timpul comunismului diferă, în mod profund și semnificativ, de literatura scrisă după căderea comunismului. Nici nu avea cum să fie altfel!

”Se schimbase lumea din jur. N-a mai scos o carte în 30 de ani de istorie”

Chiar scriitorii care erau de pe culoarul ”evazioniștilor”, cei care făceau exerciții de stil și care întorseseră spatele realității contemporanelor din timpul comunismului, după 1990, fie n-au mai scris în această manieră, fie n-au mai scris deloc, au avut un fel de blocaj, un exemplu fiind Ștefan Agopian, care scrisese, în timpul comunismului, romane foarte puternice literar, în condiții de cenzură, romane cu o scriitură absolut excepțională. După 1989, n-a putut să scrie acest tip de romane, deși, evident, își păstrase stilul, că nu-ți pierzi stilul după o revoluție socială, stilul e al tău, dar se schimbase lumea din jur, sistemul, și el a mai scos o carte sau o carte și jumătate în aproape 30 de ani de istorie.

Augustin Buzura a scris, în 27 de ani de libertate, mai puțin decât în comunism

Nici Augustin Buzura n-a mai scris și n-a mai publicat mult după Revoluție, vorbesc despre romane, cărți de proză. Până-n 2017, când a murit, în 27 de ani de libertate, a scris mai puțină proză decât scrisese în aceeași perioadă, în același interval în timpul comunismului.

Te poți întreba: nu e paradoxal, nu e curios, nu e ciudat ca scriitorii din România să fi așteptat cu atâta speranță căderea comunismului pentru a putea să scrie liber și, când vine libertatea, ei să scrie mai puțin decât în timpul comunismului sau să nu mai scrie deloc? Pare ciudat, pare paradoxal și, tocmai de aceea, criticii și istoricii de artă trebuie să explice ce s-a întâmplat”. 

”De Ce Citim – Despre Augustin Buzura” (II), cu Daniel Cristea-Enache și Flaviu Predescu. Vezi mai mult în video: 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News