Paradox cu justiția din România. Chirieac, după decizia în cazul Monicăi Macovei: Este oprobriul societății
Monica Macovei a fost condamnată, vineri, la şase luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, după ce a lovit cu mașina un motociclist, în 2022.
Decizia judecătorilor de la Judecătoria Mangalia nu este definitivă. Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța de către fostul ministru al Justiției.
De asemenea, potrivit minutei instanței, Monica Macovei va fi nevoită să facă și 'muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 București sau în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 2 București'.
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat acest subiect.
'Justiția în România, din mare nefericire, este costisitoare și nefuncțională. În cazul de față, vorbim despre un accident de circulație, fără circumstanțe agravante. Doamna Macovei nu era sub influența alcoolului, nu era sub influența drogurilor pentru că a fost testată. Și, acolo s-a întâmplat accidentul, într-o curbă periculoasă, cum sunt prea multe în România, unde autoritățile nu au separat sensurile de mers.', a zis Bogdan Chirieac.
'Este un accident de circulație! Doamne, ferește, se întâmplă! Faptul că justiția din România a săvârșit și săvârșește o mulțime de abuzuri în continuare, nu înseamnă că, în acest caz, sentința nu este corectă. Este oprobriul societății, 6 luni de condamnare cu suspendare.', a mai spus Bogdan Chirieac, în emisiunea moderată de Violeta Romanescu, la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News