Joi, 1 Decembrie, în București, de la ora 11.00, peste 1.500 de militari și specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicații Speciale şi Administrația Națională a Penitenciarelor, precum şi aproximativ 120 de mijloace tehnice, dintre care 40 de aeronave, vor participa la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf.
De asemenea, la Parada militară vor defila și aproximativ 150 de militari străini, în cadrul unor detașamente din Belgia, Franța, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Portugalia, Statele Unite ale Americii și Țările de Jos, precum și militari reprezentând țările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României și aproximativ 25 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă din Canada, Italia, Spania și Statele Unite ale Americii.
Totodată, în zona Arcului de Triumf va fi amplasată o expoziție de tehnică militară care va putea fi vizitată după încheierea ceremoniei oficiale.
Tot în Bucureşti va avea loc, începând cu ora 9.00, o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, iar de la ora 19.00, militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” se vor retrage cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Național - Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul brigăzii.
Tot joi, 1 Decembrie, Centrul de Transfuzie Sanguină „Colonel Prof. Dr. Nicolae Nestorescu” al Ministerului Apărării Naționale organizează, în intervalul orar 8.00 – 12.00, o campanie de donare de sânge, pentru a veni în întâmpinarea pacienților cu nevoi transfuzionale din spitalele militare și civile. Donatorii, militari și civili, sunt așteptați la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină din strada Mircea Vulcănescu nr. 88 (în incinta Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București).
În garnizoana Alba Iulia, începând cu ora 13.40, la Monumentul „Marii Uniri” vor fi depuse coroane şi jerbe de flori, activitatea fiind urmată, de la ora 14.00, de ceremonia militară, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, la care vor lua parte peste 850 de militari și specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Administrației Naționale a Penitenciarelor, personal din cadrul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia și Filialei Alba-Iulia a organizației Crucea Roșie Română, cu aproximativ 60 de mijloace tehnice terestre şi aeronave militare. De asemenea, din dispozitivul de defilare va face parte și un detașament de militari francezi din cadrul Grupului de luptă al NATO dislocat în Cincu.
Ceremoniile militare din cele două orașe vor putea fi urmărite și online, accesând pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale (https://www.facebook.com/mapn.ro/).
Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, în garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de defilări cu personal și tehnică, precum și de ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori. De asemenea, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.
Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii, precum și cei aflați în misiune în Polonia, desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!