Paradă militară de Ziua Victoriei, la Moscova
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Bilndate, tancuri și vehicule purtătoare de rachete vor putea fi văzute, joi, la parada militară de Ziua Victoriei, organizată la Moscova. Pe parcursul săptămânii, reprezentanți din 35 de unități militare au luat parte la repetiții.

La 9 mai, cele mai multe ţări din estul Europei, printre care şi România, dar şi statele care au aparţinut fostei URSS sau fostei Iugoslavii, marchează Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, reprezentând semnarea actului de capitulare necondiţionată a Germaniei naziste, fapt care a dus la încheierea în Europa a celui de-al Doilea Război Mondial. În Marea Britanie, Franţa, Slovacia, Cehia, Norvegia, Ţările Baltice şi în unele regiuni din Germania, Ziua Victoriei este sărbătorită în ziua de 8 mai, conform Agerpres. 

Forțele militre ale Kremlinului vor defila cu noile puști de asalt AK-12, care vor intra în dotarea parașutiștilor. Vor fi prezentate și tancuri de ultimă generație, dar și rachete nucleare. La eveniment vor fi mobilizați 40.000 de militari, conform TASS.

Ruşii participă în număr mare 

Potrivit unui sondaj citat de Moscow Times, 48% dinte ruși au declarat că vor participa la evenimentele organizate cu acest prilej.

În fiecare an, pe 9 mai, Rusia marchează Ziua Victoriei cu parade grandioase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel