Paradă a biciclistelor din Deva în cadrul manifestării SkirtBike
Zeci de doamne şi domnişoare sunt aşteptate sâmbătă, în Parcul Cetăţii din Deva, pentru a lua parte la o nouă ediţie a paradei 'SkirtBike Deva', organizatorii recomandând ca acestea să se îmbrace într-o ţinută de culoare neon.
'Este vorba despre un marş biciclistic urban, destinat cu precădere femeilor. Anul asta ne-am propus să colorăm oraşul, aşa cum nu am mai făcut-o până acum, îmbrăcate şi accesorizate în culori neon, răspândind bucurie şi bună dispoziţie celor care vor avea posibilitatea să ne admire pe străzile oraşului', a declarat, vineri, Ramona Miţă, unul dintre organizatorii acţiunii.
Parada biciclistelor este programată să înceapă sâmbătă la ora 17,45, din Parcul Cetăţii Deva, traseul fiind stabilit pe unele dintre cele mai cunoscute artere ale oraşului. Participantele vor fi premiate la o tombolă atât pentru felul în care au răspuns dress-codului propus, dar şi pentru modul în care şi-au decorat bicicletele.
În program mai sunt incluse două recitaluri ale unor trupe locale, un candy bar cu dulciuri homemade, vată pe băţ, baloane uriaşe de săpun şi evoluţia unor oameni pe picioroange. Mişcarea SkirtBike a debutat în 2010 la Bucureşti, ca blog destinat promovării ciclismului urban pentru femei. Anul acesta, evenimentul este organizat în 20 oraşe din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News