Potrivit unui comunicat de presă al MApN, transmis miercuri, la manifestare vor participa peste 300 de militarii străini din Bulgaria, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Canada, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Slovacia, SUA, Turcia şi Ucraina.
"Comandantul paradei este generalul-locotenent Adrian Tonea, locţiitorul şefului Statului Major al Apărării. În urmă cu 100 de ani, bunicul său îşi făcea datoria faţă de ţară pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial, iar tatăl său, în cel de-Al Doilea Război Mondial, a parcurs prin luptă drumul de jertfă şi glorie al Armatei Române", arată MApN.
Şi în acest an vor fi prezenţi pentru a marca ziua de 1 Decembrie militari răniţi în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Irak şi Afganistan. Din cadrul detaşamentului fac parte şi militari răniţi care au participat la jocurile militare paralimpice Invictus 2017 din Canada, unde au obţinut rezultate deosebite. Tot pentru a marca Ziua Naţională, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I va avea loc, vineri, începând cu ora 8,00, o ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori.
Cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz. Pentru buna desfăşurare a Paradei militare organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României, Brigada Rutieră Bucureşti a dispus măsuri pentru asigurarea fluenţei în trafic şi informarea conducătorilor auto asupra restricţiilor rutiere pe arterele care converg către Piaţa Arcul de Triumf, pentru zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie.
[citeste si]
Aproximativ 3.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul Român de Informaţii, cu peste 350 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave, şi militari din mai multe ţări aliate sau partenere vor participa vineri la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare