Data actualizării:
Data publicării:

Papa Francisc susține că migranții ”sunt chipuri și nu numere”. Îndeamnă că ”migranții trebuie să fie primiți, însoțiți, susținuți şi integrați”

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Freepik / Jyoti01
Foto cu rol ilustrativ: Freepik / Jyoti01

Papa Francisc a făcut o declarație cu privire la situația migranților.

Migranţii sunt oameni, nu numere, şi trebuie îmbrăţişaţi şi însoţiţi pe drumul lor spre integrare, a declarat luni papa Francisc, transmite agenţia ANSA.

Gestionarea fluxurilor de migraţie nu este o sarcină uşoară ”pentru că încredinţează în grija voastră persoane rănite şi vulnerabile, care sunt adesea rătăcite şi care se recuperează în urma unor traume teribile”, a declarat papa în timpul audienţei sale cu prefecţii italieni, conform Agerpres.

”Sunt chipuri şi nu numere, oameni care nu pot să fie pur şi simplu clasificaţi, ci care trebuie îmbrăţişaţi; fraţi şi surori care trebuie îndepărtaţi de tentaculele organizaţiilor criminale, în stare să speculeze fără milă pe seama neşansei lor”, a adăugat suveranul pontif.

Primirea migranților, sarcină dificilă

”Ştim despre centrele de detenţie din unele ţări nord-africane, în care cei care vor să vină în Europa sunt trataţi ca sclavi, torturaţi şi chiar ucişi”, a continuat papa.

”Aveţi sarcină dificilă de a organiza primirea lor ordonată, bazată pe integrare şi inserţie constructivă în structura locală” şi, în acelaşi timp, ”de a asculta teama şi tensiunile care pot apărea în rândul locuitorilor”, a spus papa Francisc.

Suveranul pontif a adăugat că prefecţii ”nu pot fi lăsaţi singuri”. ”E nevoie să fim atenţi: migranţii trebuie să fie primiţi, însoţiţi, susţinuţi şi integraţi”, a continuat el. ”În lipsa acestui drum spre integrare, există un pericol”, a concluzionat liderul de la Vatican.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel