
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, nu a oferit alte detalii despre starea de sănătate a papei de 86 de ani, care este liderul Bisericii Romano-Catolice.
'Din cauza unei febre, papa Francisc nu a primit pe nimeni în audienţă în această dimineaţă', a declarat Matteo Bruni atunci când a fost întrebat de un jurnalist despre motivul pentru care nicio persoană nu a fost trecută pe lista de audienţe de vineri.
Suveranul pontif a petrecut cinci zile într-un spital din Roma la sfârşitul lunii martie din cauza unei bronşite, dar s-a recuperat destul de repede după un tratament cu antibiotice şi şi-a reluat activităţile, participând apoi şi la o vizită de trei zile în Ungaria, la sfârşitul lunii aprilie.
Papa Francisc a părut afectat de oboseală în timpul unei întâlniri cu un grup de elevi în apropiere de Vatican, joi după-amiază. Medicii i-au extirpat suveranului pontif, care a devenit papă în urmă cu 10 ani, o parte din plămânul său drept. Acea intervenţie chirurgicală a avut loc în tinereţea papei în ţara lui natală, Argentina.
Niciunul dintre evenimentele din programul papei Francisc nu a fost deocamdată anulat, iar liderul de la Vatican ar trebui să oficieze duminică slujba de Rusalii, în Piaţa Sfântul Petru din Roma. Deocamdată nu se ştie dacă papa va acorda audienţe private în cursul zilei de sâmbătă, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Ce să faci dacă nu reușești să slăbești. 9 sfaturi direct de la nutriționist: "Rămâi la 2 kg pierdute pe lună"
- Ciolacu, anunțul zilei despre creșterea pensiilor
- Horoscop 25 septembrie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care "se vinde", astăzi. Alta încasează bani grămadă
- Azur a cântat din nou pentru brăileni, după 10 ani. Nelu Vlad a lansat, în premieră, piesa "Podul lui Tudose", dedicată Podului de peste Dunăre
- Mircea Badea, despre speța Dumitru Buzatu, ”ultimul din garda lui Dragnea”: Nu a fost flagrant și vă spun și de ce
- Un preot a sedat și agresat sexual mai multe femei, totul în timp ce filma
- Bogdan Chirieac, după ce Emil Savin a spus că nu el l-a denunțat la DNA pe Buzatu: Altă șansă nu mai are
- ”Nu Bulgaria şi România sunt problema în ceea ce priveşte migraţia”. Europarlamentar bulgar, despre jocul pe care-l fac Austria și Olanda
- Mic dejun: Ouă turcești. Rețeta ușoară
- S-au scumpit din nou benzina și motorina. Prețul la pompă, astăzi, 25 septembrie 2023