Papa Francisc: Plăcerea sexuală este un cadou divin, de la Dumnezeu
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Papa Francisc a transmis că plăcerile precum mesele delicioase sau relațiile sexuale tandre sunt „divine”, într-o nouă carte de interviuri publicate.

Conform Daily Mail, Suveranul Pontif consideră că aceste lucruri au devenit, în trecut, victima pe nedrept a „excesului de zel” al Bisericii Catolice. „Plăcerea vine direct de la Dumnezeu, nu este nici catolică, nici creștină, nici altceva, este pur și simplu divină”, i-a spus Papa scriitorului italian Carlo Petrini.

El a explicat că „moralitatea excesivă” care neagă plăcerea nu-și are locul, lucru despre care Papa Francisc a zis că a existat în trecut. Astfel, argentinianul a insistat că ar fi „o interpretare greșită a mesajului creștin”. „Plăcerea mâncatului este acolo să te țină sănătos prin mâncare, la fel ca plăcerea sexuală care este acolo să facă iubirea mai frumoasă și să permită perpetuarea speciei. Plăcerea mâncatului și plăcerea sexuală vin de la Dumnezeu”, a explicat Suveranul Pontif.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel