Papa Francisc le cere preoţilor să ţină predici mai scurte ca să nu mai adoarmă oamenii
Papa Francisc le cere preoţilor să ţină predici mai scurte ca să nu mai adoarmă oamenii.
Papa Francisc a declarat miercuri în timpul audienţei sale săptămânale că preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte, de maximum opt minute, pentru a nu îi face pe oameni să adoarmă, informează Agerpres, citând Reuters. Potrivit acestuia, omilia - mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti, "trebuie să fie scurtă: o imagine, un gând, un sentiment".
Astfel, Papa Francisc a explicat că acest mesaj nu ar trebui să dureze mai mult de opt minute, "pentru că, după acest interval de timp, se pierde atenţia şi oamenii adorm, iar ei au dreptate".
"Uneori, preoţii vorbesc mult şi nu mai înţelegi despre ce vorbesc", a adăugat el.
Papa Francisc, scuze publice
Deși Papa Francisc a vorbit în trecut despre necesitatea ca preoţii să nu divagheze în omiliile lor, propria sa utilizare a limbajului a ajuns de curând în centrul atenţiei publice, după ce ar fi folosit un termen profund dispreţuitor pentru a descrie comunitatea LGBT. El a prezentat scuze publice luna trecută după ce presa italiană a afirmat că a folosit cuvântul "frociaggine", un termen vulgar italian, care poate fi tradus prin "pederastie". S-ar fi întâmplat pe 20 mai, în timpul unei întruniri cu episcopi italieni, care s-a desfăşurat într-un cadru privat. Cu toate acestea, potrivit agenţiei italiene de presă ANSA, Papa Francisc a repetat acest termen, marţi, în timpul unei întâlniri cu preoţi din Roma.
VEZI ȘI: Papa Francisc, acuzat că a folosit din nou o insultă homofobă într-o întâlnire cu ușile închise
O omilie într-o slujbă romano-catolică este ţinută de obicei după o lectură din Biblie şi este folosită pentru a întări învăţăturile religioase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News