Papa Francisc la Bucureşti. Ce spune noul preşedinte al Camerei Deputaţilor
Social democratul Marcel Ciolacu, noul preşedinte al Camerei Deputaţilor, a participat la întâlnirea Papei Francisc cu românii de la Catedrala Mântuirii Neamului şi a mărturisit pe pagina sa de Facebook ce l-a impresionat în discursul Suveranului Pontif.
"Să trăim mereu cu gândul că suntem în primul rând oameni, mai presus de religie, rasă, etnie, naționalitate, opinii, pregătire profesională sau statut social. Umanitatea înseamnă să mergem împreună în armonie, speranță și unitate, găsind mereu acele punți care ne apropie. Un mesaj emoționant pe care Sanctitatea Sa, Papa Francisc, l-a transmis azi tuturor românilor! Suntem binecuvântați și recunoscători că avem parte de această nouă vizită istorică a unui Suveran Pontif în România!", a scris Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu a fost desemnat noul şef al Camerei Deputaţilor miercuri, 29 mai, cu 172 de voturi pentru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News