Scriitorul Dan Ciachir apreciază că anunţata vizită în România, programată pentru anul viitor, a papei Francisc este binevenită, dar că acest eveniment nu va avea aceeaşi importanţă şi acelaşi impact pe care l-a avut vizita lui Ioan Paul al II-lea, care a avut loc în anul 1999, fiind, atunci, pentru prima dată de la Marea Schismă din 1054 când un papă a vizitat o ţară preponderent ortodoxă.
"E destul de problematică venirea sa, întrucât va trebui să vină nu în calitate de şef de stat – că aşa l-ar invita la Cotroceni – ci să vină în calitate de cap al bisericii catolice, în condiţiile în care înaintaşul său a sfărâmat o punte care ne unea, Benedict al XVI-lea renunţând la titlul de patriarh al occidentului, adică asta era o similitudine, unul dintre titlurile sale", apreciază scriitorul Dan Ciachir.
"Nu este un papă foarte orientat spre bisericile răsăritene"
"El nu este un papă foarte orientat spre bisericile răsăritene cum a fost Ioan Paul al II-lea, iar Ratzinger nu a fost deloc, dimpotrivă, a renunţat la acest titlu şi, într-o notă secretă, a spus că nu sunt biserici surori, ci că bisericile Răsăritului sunt fiice. Papa Francisc a făcut vizite în multe ţări catolice, dar nu văd un interes al său faţă de ortodoxie cu atât mai mult cu cât s-a întâlnit la Havana, acum doi ani şi jumătate, cu patriarhul Kiril, când acesta a căpătat dreptul de a ţine trei luni de zile moaştele Sfântului Nicolae, sfânt răsăritean.
Vizita sa nu ar mai avea acea noutate cum s-a întâmplat la vizita lui Ioan Paul al II-lea. Acea vizită a fost stabilită cu doi ani înainte. Atunci primii care au dorit să vină Papa aici au fost elementele politice. Tratativele le-a început Ion Iliescu prin 1993. E binevenit, dar nu mai e ce a fost", a mai declarat Dan Ciachir.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă