După o scurtă întrevedere privată cu prizonieri bolnavi, papa a celebrat joi după-amiază Slujba Cinei şi ritualul spălării picioarelor pentru 12 deţinuţi, provenind din şapte ţări, încarceraţi în închisoarea pentru bărbaţi Regina Coeli din Roma.
"Fiecare are şansa de a-şi schimba viaţa şi nu trebuie să fie judecat", a subliniat papa, notând că se consideră el însuşi "un păcătos", într-o predică transmisă de Radio Vatican.
În tradiţia creştină, Joia Mare comemorează ziua în care Hristos a spălat picioarele apostolilor săi şi a instaurat euharistia (împărtăşania) în timpul ultimei sale mese (Cina). Ritualul a fost perpetuat în creştinism, cu excepţia unor ramuri ale bisericii protestante.
Această zi reprezintă o dată importantă din Săptămâna Mare, care comemorează ultimele zile din viaţa lui Iisus.
Predică
"Pentru mine, să îi vizitez pe bolnavi, să merg în închisori, să îi ajut pe prizonieri să simtă că poate exista speranţă în reintegrarea lor în socitate înseamnă să predic învăţămintele Bisericii", a explicat papa Francisc într-o recentă carte de interviuri.
Papa Francisc merge cu regularitate în închisori în timpul călătoriilor sale în străinătate. El a spus că primirea călduroasă de care a avut parte în luna ianuarie într-un penitenciar pentru femei din Santiago de Chile a reprezentat întâlnirea cea mai emoţionantă din timpul timpul vizitei sale în Chile.
Gest simbolic și anul trecut
Anul trecut, în Joia Mare, suveranul pontif a spălat picioarele unor deţinuţi care s-au căit pentru faptele lor, în special foşti mafioţi, într-o închisoare din sudul Romei.
De la debutul pontificatului său, papa Francisc a decis să descentralizeze această celebrare, mutând-o în afara Vaticanului.
În 2013, liderul de la Vatican a mers într-o închisoare pentru minori, în anul următor într-un centru pentru persoane bolnave şi cu handicap, în 2015 din nou într-o închisoare, iar în 2016 într-un centru pentru refugiaţi. El a spălat de mai multe ori picioarele unor credincioşi musulmani, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent
- Iohannis, la Washington să-și ridice premiul. Chirieac: Niciun motiv să cheltui banii contribuabilului