Papa Francisc a oferit un interviu la 10 ani de când a fost ales Papă. 

Interviul a fost acordat pentru IlFattoCotidiano și tradus de Rador: 

Reporter: Sanctitate, acum zece ani, pe 13 martie 2013, aţi fost ales Papă. Care este bilanţul dumneavoastră?

Papa Francisc: Dumnezeu va face bilanţul, când va vrea. El însuşi ne-a spus cum îl va face în capitolul 25 din Evanghelia după Matei: "Mi-a fost foame şi mi-aţi dat să mănânc, mi-a fost sete şi mi-aţi dat să beau, am fost străin şi m-aţi primit, am fost gol şi m-aţi îmbrăcat, am fost bolnav şi m-aţi consultat, am fost în închisoare şi aţi venit să mă vizitaţi”. Biserica nu este o companie, dar nici un ONG, iar Papa nu este un administrator delegat, căruia la sfârşitul anului trebuie să îi iasă socotelile. Biserica este a Domnului! Nouă ni se cere pur şi simplu să-i ascultăm cu umilinţă voinţa şi să o punem în practică. Poate părea o sarcină foarte simplă, dar nu este. Trebuie să fii în sintonie cu Domnul, nu cu lumea.

Reporter: Dar trebuie să vă fi gândit la un program de guvernare, când aţi fost ales.

Papa Francisc: M-am gândit adesea la un pasaj din omilia pe care a ţinut-o Papa Benedict al XVI-lea la slujba de deschidere a Pontificatului său, în 24 aprilie 2005: "În acest moment, nu am nevoie să prezint un program de guvernare", apoi, a adăugat: "Adevăratul meu program de guvernare este să nu fac voinţa mea, să nu-mi urmăresc propriile idei, ci să ascult, împreună cu toată Biserica, cuvântul şi voinţa Domnului şi să mă las călăuzit de El, pentru ca El însuşi să fie cel care conduce Biserica în acest ceas al istoriei noastre".

Reporter: Congregaţiile generale ceruseră, însă, noului Papă un Pontificat de reforme.

Papa Francisc: Am participat la congregaţiile generale din 2005, după moartea Sfântului Ioan Paul al II-lea, şi în 2013, după demisia lui Benedict al XVI-lea. Au fost două mari momente de graţie, de evoluţie pentru noi toţi. Două ocazii importante pentru a discuta despre starea de sănătate a Bisericii, în special asupra problemelor de înfruntat. Au fost descrise două scenarii foarte diferite. În timpul congregaţiilor generale din 2013, noi toţi, inclusiv eu, am făcut cereri foarte concrete celui care urma să fie ales. Personal, eram foarte senin. Cu haine puţine, strictul necesar, şi pentru că de când Sfântul Ioan Paul al II-lea m-a numit cardinal, în consistoriul din 2001, am lăsat întotdeauna la Roma atât sutana de preot, cât şi pe cea roşie, pe care o foloseam când mergeam la Vatican, ca să nu să trebuiască să le port mereu cu mine în călătorii. Îmi făcusem valiza, gândindu-mă că mă voi întoarce la Buenos Aires, la timp pentru Săptămâna Mare. Şi, în schimb, biletul meu de întoarcere a fost rupt de fraţii mei cardinali. Ceea ce am făcut în aceşti zece ani a fost să concretizez cererile congregaţiilor generale. Consiliul Cardinalilor, pe care l-am anunţat semnificativ la exact o lună de la alegerea mea, a avut această sarcină. O lucrare sinodală care să asculte cu adevărat toată Biserica şi când vorbesc despre Biserică nu mă refer doar la noi preoţii, care suntem 1%, ci laicii, care sunt 99% din Biserică. Şi nu spun eu asta, ci o spune Sinodul Ecumenic Vatican II în decretul privind apostolatul laicilor, Apostolicam actuositatem. Un document din 1965, dar foarte actual şi care ar trebui citit în parohii.

Reporter: Prin urmare, un pontificat de reforme pornind de la Curia Romană.

Papa Francisc: A fost cea mai solicitantă muncă, cea care a absorbit cel mai mult Consiliul Cardinalilor. În urmă cu un an, pe 19 martie 2022, a fost publicată Constituţia apostolică despre Curia Romană, Praedicate Evangelium. Am încredinţat-o Sfântului Iosif, patronul Bisericii Universale, şi pentru că la 19 martie 2013 am oficiat Liturghia de început de Pontificat în Piaţa Sf. Petru. Este a treia oară când Curia Romană este reformată, după Vatican II: Sfântul Paul al VI-lea a făcut-o în 1967 şi Sfântul Ioan Paul al II-lea în 1988. A fost o muncă într-adevăr colegială.

Reporter: Dar suferinţele nu au lipsit în aceşti zece ani.

Papa Francisc: Nu mi-am pierdut niciodată somnul. Uneori citesc reconstituiri total inventate. Lucrurile sunt mult mai simple decât ar putea părea în exterior. E bine că între fraţi există curajul să-şi spună lucrurile pe faţă, fără să alimenteze bârfele care omoară, omoară orice. Nici primii ucenici ai lui Iisus nu gândeau toţi în acelaşi mod şi erau 12, un grup mic. Biserica nu este o orchestră în care toţi cântă aceeaşi parte, dar fiecare interpretează propria partitură şi tocmai acest lucru creează armonie. Trebuie să luptăm pentru unitate, care nu înseamnă uniformitate. Suntem fraţi! Trebuie să avem curajul să ne spunem ideile, curajul de a le spune direct, dar apoi trebuie să ajungem la un acord în jurul aceleiaşi mese.

Reporter: Ce v-a făcut să suferiţi cel mai mult?

Papa Francisc: Corupţia. Nu vorbesc numai despre corupţia economică, în interiorul şi în afara Vaticanului, ci vorbesc despre corupţia inimii. Corupţia este un scandal. La Napoli, în 2015, am spus că "pute". Da, "pute". Corupţia face sufletul să putrezească. Trebuie să distingem păcatul de corupţie. Toţi suntem păcătoşi, toţi! Chiar şi Papa şi se spovedeşte la fiecare 15 zile. Dar nu trebuie să alunecăm de la păcat la corupţie. Niciodată! În Biserică, ca şi în politică şi în societate în general, trebuie întotdeauna să avertizăm pericolul grav al corupţiei. Este foarte greu pentru o persoană coruptă să dea înapoi: o mită azi, una mâine. Acesta este motivul pentru care mafioţii sunt excomunicaţi: au mâinile murdare de bani însângeraţi. Ei fac afaceri cu arme şi droguri. Ucid tinerii şi societatea. Ucid viitorul. Trebuie să fim clari: nu există loc pentru mafioţi în Biserică! Prea-fericiţii Pino Puglisi şi Rosario Livatino nu au făcut pacte cu mafia şi, prin urmare, au plătit cu vieţile lor.

Reporter: Corupţia din Biserică se manifestă şi în pedofilia oamenilor ei.

Papa Francisc: Benedict al XVI-lea a avut marele merit de a denunţa public acest scandal enorm, pe când era încă cardinal. Cu toţii ne amintim cuvintele lui: "Câtă mizerie este în Biserică, şi tocmai printre cei care, în preoţie, ar trebui să-i aparţină cu totul!". Nu numai că a avut marele curaj să denunţe toate acestea, când încă nu se vorbea atât de mult, când nu era încă deplina conştientizare a acestei urâciuni, dar, atât în calitate de cardinal, cât şi apoi în calitate de Papă, a luptat cu toată puterea împotriva tăcerii şi muşamalizării, care decenii i-au acoperit pe cei care au comis abuzuri în Biserică. Eu am urmat drumul trasat de el. Trebuie să fim foarte clari în această privinţă: dacă în Biserică este descoperit un singur caz de abuz, ceea ce în sine reprezintă o monstruozitate, acel caz va fi întotdeauna tratat cu cea mai mare seriozitate.

Reporter: Summitul mondial asupra pedofiliei clerului din februarie 2019 şi toate reformele care au rezultat din acesta au fost fundamentale.

Papa Francisc: Un lucru m-a frapat la acel summit. Le-am cerut preşedinţilor Conferinţelor Episcopale din întreaga lume să se pregătească pentru întâlnire, ascultând victimele. Mulţi dintre ei mi-au spus că nu au mai ascultat niciodată până atunci victimele şi că au plâns împreună cu ele: darul lacrimilor. Cred că aceasta a fost cea mai importantă şi radicală schimbare de mentalitate în Biserică, pentru a face faţă abuzurilor: pornind de la ascultarea victimelor. Pentru un preot este esenţial. Benedict al XVI-lea a început să asculte victimele în timpul călătoriilor sale internaţionale. Această împărtăşire din partea preotului: trebuie să începem de aici. Nu există loc în Biserică pentru cineva care săvârşeşte acest păcat abominabil împotriva lui Dumnezeu şi împotriva omului. Dar pedofilia este şi o crimă pe care justiţia trebuie să o pedepsească. Ascunderea abuzurilor este o practică comună. Gândiţi-vă că 40% din cazurile de abuz apar în familii şi în cartier şi toate acestea sunt acoperite. Un obicei pe care Biserica l-a avut până la scandalul de la Boston, din 2002. În acel moment, Biserica şi-a dat seama că nu mai poate muşamaliza pedofilia preoţilor săi, dar acest obicei încă există în familii şi în lumea sportului. Un alt punct pe care aş dori să îl subliniez este problema video-pornografiei infantile. Unde se are loc? Cine sunt cei care au libertatea de a face asta, fără a fi pedepsit de vreo autoritate? Acesta este un lucru foarte rău, deoarece video-pornografia infantilă se realizează în videoclipuri cu copiii.

Reporter: Ce vă doriţi pentru viitor?

Papa Francisc: Pace. Pace în Ucraina chinuită şi în toate celelalte ţări care suferă oroarea războiului, care este întotdeauna o înfrângere pentru toată lumea, pentru toţi. Războiul este absurd şi crud. Este o companie care nu cunoaşte criză, nici măcar pe perioada pandemiei: fabrica de arme. A lucra pentru pace înseamnă a nu investi în aceste fabrici ale morţii. Mă doare să cred că, dacă nu s-ar fabrica arme timp de un an, foamea în lume s-ar termina, deoarece armamentul este cea mai mare industrie de pe planetă. Pe 8 decembrie 2022, în Piaţa Spaniei din Roma, am plâns gândindu-mă la tragedia pe care o trăieşte poporul ucrainean. A trecut deja mai bine de un an de la începutul războiului din Ucraina. În februarie, am fost în Africa, în Republica Democrată Congo şi în Sudanul de Sud şi am văzut ororile conflictelor din acele două ţări cu mutilarea oamenilor. Un lucru care mă face să sufăr mult este globalizarea indiferenţei, a întoarce faţa de partea cealaltă şi a spune: "Ce mă interesează pe mine? Nu mă interesează! Nu este problema mea!". Când senatoarea pe viaţă Liliana Segre, supravieţuitoare a Holocaustului, a fost întrebată ce cuvânt să scrie pe peronul 21 al Gării din Milano, de unde plecau trenurile spre lagărele de concentrare naziste, nu a avut îndoieli şi a spus: "Indiferenţă". Nimeni nu se gândise la acel cuvânt. Te face să reflectezi, deoarece masacrul acela de milioane de oameni a avut loc în indiferenţa laşă a multora, care au preferat să întoarcă privirea de cealaltă parte şi să spună: "Ce mă interesează pe mine?". Am citit recent că senatoarea a amintit că la Auschwitz nu se merge în excursie, ci se merge ca la un sanctuar, pentru a nu uita Holocaustul. M-a impresionat foarte mult, pentru că exact asta am simţit în inima mea, când am fost la Auschwitz în 2016 şi nu am vrut să ţin un discurs, aşa cum făcuseră cei doi predecesori ai mei. Am vrut să mă rog singur în tăcere.

Reporter: Ce vă doriţi pentru Biserică?

Papa Francisc: Biserica trebuie să iasă afară, trebuie să fie printre oameni. Mă gândesc la Don Tonino Bello, un mare episcop din Apulia care a fost printre poporul său şi a luptat cu toată puterea pentru pace. Un om neînţeles la vremea sa, pentru că era evoluat mult. Este redescoperit astăzi. Un profet! Este deja venerabil şi este pe drumul beatificării. Recent, au preluat într-un cântec şi o frază celebră a sa: "Suntem îngeri cu o singură aripă. Pentru a zbura, trebuie să rămânem îmbrăţişaţi cu fratele nostru, căruia îi împrumutăm aripa şi căruia îi luăm cealaltă aripă, necesară pentru a zbura". Nimeni nu se salvează singur. Am văzut asta şi cu pandemia. Visez la o Biserică fără clericalism, spunea cardinalul Henri-Marie de Lubac în celebrul său text "Méditation sur l'Église" unde, pentru a spune care este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla Bisericii, scria că mondenitatea spirituală, care se traduce în clericalismul unui preot, "ar fi infinit mai dezastruoasă decât orice mondenitate pur şi simplu morală". Clericalismul este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla Bisericii, mai rău încă decât în zilele papilor corupţi. Un preot, un episcop, un cardinal care se îmbolnăvesc de clericalism fac mult rău Bisericii. Este o boală foarte contagioasă. Şi mai rău sunt laicii clericalizaţi: sunt o ciumă în Biserică. Laicul trebuie să fie un laic.

Reporter: Şi, în final, ce vă doriţi pentru viitorul dumneavoastră?

Papa Francisc: Domnul să fie milostiv cu mine. A fi Papă nu este o treabă uşoară. Nimeni nu a studiat înainte pentru a face munca aceasta. Dar Domnul ştie asta: s-a întâmplat şi cu Sfântul Petru. Pescuia liniştit şi într-o zi Iisus l-a ales să devină pescar de oameni. Dar şi Petru a căzut. L-a renegat chiar el, care trăise zi şi noapte cu Domnul, care mâncase cu el, care-l ascultase propovăduind şi care-l văzuse făcând minuni: "Nu-l cunosc pe acel om!" Cum a fost posibil acest lucru? Dar Iisus, după înviere, l-a ales din nou. Iată mila lui Dumnezeu cu noi. Chiar şi cu Papa. "Servus usinus sum / Sunt un slujitor inutil", cum scria Sfântul Paul al VI-lea în "Gând despre moarte". Un text foarte frumos, pe care îi invit în mod special pe preoţi să-l citească şi să mediteze.

Reporter: Mulţumesc, Sanctitate!

Papa Francisc: Mulţumesc ţie şi colegilor tăi pentru munca pe care o faceţi. Aş dori să spun un cuvânt cititorilor ziarului tău, "Il Fatto Quotidiano": Nu vă pierdeţi niciodată speranţa! Chiar dacă vi s-au întâmplat lucruri rele, chiar dacă experienţa pe care aţi avut-o cu vreun bărbat sau femeie din Biserică nu a fost atât de frumoasă, nu vă lăsaţi influenţaţi. Domnul vă aşteaptă mereu cu braţele deschise. Vă doresc să experimentaţi acest lucru în viaţa voastră, aşa cum am experimentat eu de atâtea ori. Domnul a fost mereu alături de mine, mai ales în momentele întunecate. El este mereu cu noi. Nu uitaţi niciodată! Ne ia în braţe cu tandreţe şi ne ridică mereu din căderile noastre. Important, de fapt, nu este să nu cădem, ci să nu rămânem căzuţi. Domnul ne iartă mereu. Papa vă iubeşte şi se roagă pentru voi. Celor care se roagă, îi rog să se roage pentru mine şi celor care nu se roagă, măcar să-mi trimită valuri bune, am nevoie de ele. Mulţumesc!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News