Papa Francisc și-a încheiat ieri vizita de trei zile în România. A început vizita vineri în București. Ultima întâlnire a fost la Blaj, cu comunitatea de romi greco-catolici din cartierul „Barbu Lăutaru”. Acesta a transmis un mesaj emoţionant, cerându-și iertare romilor pentru „momentele în care au fost discriminați și maltrataţi”. „Mă întorc acasă îmbogăţit, luând cu mine locuri şi momente, dar mai ales chipuri. Chipurile voastre vor da culoare amintirilor mele şi vor fi prezente în rugăciunea mea. Vă mulţumesc şi vă duc cu mine. Iar acum vă binecuvântez, dar mai întâi vă cer o mare favoare: să vă rugaţi pentru mine”.

Vizita Papei Francisc în România a reprezentat un eveniment istoric nu doar pentru creştinii catolici, ci pentru întreaga Românie, căci oamenii aveau o nevoie covârşitoare de unitate şi de pace, de un moment în care să uite de tensiunile politice şi din societate, în care să se întoarcă spre rugăciune, spre credinţă, spre lumină şi spre căutarea unei armonii atât interioare, cât şi cu ceilalţi. Evenimentul istoric i-a adus împreună, într-o întâlnire spirituală, pe credincioșii catolici şi ortodocşi, încurajând unitatea între creştini, dându-le avântul de a se ruga împreună, de a convieţui în armonie laolaltă, de a împărtăşi aceeaşi bucurie nemărginită a credinţei, în ciuda diferenţelor, dificultăţilor şi tensiunilor din societate.

Fără iubire şi fără Dumnezeu, nu mai putem trăi pe pământ

Suveranul Pontif a subliniat importanţa unităţii, a întăririi familiei, a tradiţiilor şi a comunităţilor. Necesitatea unei împărtăşiri comune a credinţei, căci ea este drumul spre adevăr şi echilibru, spre a face ordine în haos, într-o societate de consum, tot mai materialistă, mai ostilă şi mai alienată, în care apar noi ideologii menite să destrame, să îi îndepărteze pe oameni de la ei înşişi, de la tradiţiile lor culturale şi religioase, de la sentimentul că au o identitate şi o apartanenţă la comunitate. Haosul stârnit de o societate în care oamenii sunt tot mai singuri şi înstrăinaţi, tot mai individualişti, în care uită de valorile creştine şi sociale, de propriile rădăcini, în care nu mai ştiu să respecte pe celălalt şi a căror voce nu-şi mai regăseşte ecoul în iubirea faţă de semenii lor, în toleranţă, în compasiune şi înţelegere, acest haos nu poate pretinde libertate, adevăr şi dreptate. Doar iubirea, credinţa, compasiunea şi spiritul liber, născute din căutarea adevărului prin căutarea lui Dumnezeu, prin cultivarea virtuţilor şi educaţia minţii, pot aduce lumina în întunericul în care  rătăcim uneori.

Papa Francisc a subliniat cât de important e să nu uităm de originile noastre, de familia noastră şi de tot ce ne-a învăţat ea, indiferent în ce vârf al piramidei am ajunge, să nu uităm să ne întoarcem acasă, în locul din care am înflorit şi ne-am hrănit esenţa, căci acela este fondul şi temelia fiinţei noastre.

Atunci când nu se vor mai iubi oamenii deloc, cu adevărat, va fi sfârșitul lumii

El ne reaminteşte poate cel mai important lucru: că fără iubire şi fără Dumnezeu, nu mai putem trăi. Devenim bolnavi sufleteşte. Căci atunci când se va stinge iubirea, va păli şi speranţa, împreună cu profeţiile tinerilor şi visele bătrânilor. Şi se va face un întuneric deplin, căci va veni sfârşitul lumii. Iubirea e sursa vieţii, e flacăra care ne încălzeşte pe drumurile întortocheate ale vieţii, e apa din care sorbim şi care nu ne opreşte setea, căci cu cât gustăm mai mult din iubire, cu atât ne este mai sete de ea şi de viaţă. Ea ne întreţine pofta de a trăi cu adevărat, de a înţelege atât încercările prin care trecem, cât şi bucuriile simple care însufleţesc viaţa. A iubi cu adevărat înseamnă a simţi că aparţii lumii şi ţie însuţi, a te conecta cu ceilalţi şi a nu te retrage în singurătate. Izolarea, singurătatea conduce la depresie, la distorsiuni ale gândirii, la idealizare, la deznădejde, şi contrar aşteptărilor, în loc să-l apropie pe om de el însuşi, îl înstrăinează de propria fiinţă, de lume, îl adânceşte într-o viaţă lăuntrică în care iubirea nu-şi poate găsi locul, căci ea are loc doar în conexiune cu celălalt.

Papa Francisc, atât de frumos a spus:

“Dumnezeu ne iubește cu iubire de Tată. Fiecare viață, fiecare dintre noi îi aparține. Este o apartenență ca fii, dar și ca nepoți, ca soți, ca bunici, ca prieteni, ca vecini; o apartenență în calitate de frați între noi. Cel rău divizează, dispersează, separă și creează discordie, seamănă neîncredere. Vrea să trăim „distanți” de ceilalți și de noi înșine. Duhul Sfânt, dimpotrivă, ne amintește că nu suntem ființe anonime, abstracte, ființe fără chip, fără istorie, fără identitate. Nu suntem ființe goale și nici superficiale. Există o rețea spirituală foarte puternică care ne unește, ne „conectează”, ne susține și care este mai puternică decât orice alt tip de conexiune. Sunt rădăcinile noastre: conștiința că aparținem unii altora, că viața fiecăruia este ancorată în viața celorlalți.

“Toți înflorim când ne simțim iubiți. Pentru că iubirea prinde rădăcini și ne cheamă să ne înfigem aceste rădăcini în viața celorlalți. Așa cum ne spun acele frumoase cuvinte ale poetului vostru național, care îi dorea dulcii sale Românii: „fiii tăi trăiască numai în frăție ca a nopții stele” (M. EMINESCU,<>). Noi aparținem unii altora, iar fericirea noastră personală se realizează făcându-i fericiți pe ceilalți. Toate celelalte sunt povești.

Atunci când nu se vor mai iubi oamenii deloc, cu adevărat, va fi sfârșitul lumii. Căci fără iubire și fără Dumnezeu nu pot să mai trăiască oamenii pe pământ! Viața începe să se stingă și să putrezească, inima noastră încetează să mai bată și se usucă, bătrânii nu vor mai visa și tinerii nu vor mai profetiza când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin… căci fără iubire și fără Dumnezeu omul nu mai poate trăi pe pământ.”

“Acolo unde este mult zgomot, să știm să ascultăm; unde este confuzie, să știm să inspirăm armonie; unde totul se îmbracă în ambiguitate, să putem aduce claritate; unde este excluziune, să aducem împărtășire; în mijlocul senzaționalismului, în mijlocul mesajelor și veștilor rapide, să avem grijă de integritatea celorlalți; în mijlocul agresivității, să dăm precedență păcii; în mijlocul falsității, să aducem adevărul; în toate, în toate să privilegiem deschiderea drumurilor ce ne fac să simțim apartenența noastră ca fii și ca frați.”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News