Data publicării:

Papa Francisc a numit patru femei în secretariatul Sinodului

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Patru femei au fost numite vineri de Papa Francisc în cadrul unui departament important de la Vatican, o măsură luată în premieră după înfiinţarea acestuia, în urmă cu peste 50 de ani, salutată de grupurile de persoane de sex feminin din Biserica Catolică şi considerată un progres semnificativ, relatează Reuters.

Trei călugăriţe şi o femeie laică au fost numite în postul de consilier în cadrul secretariatului Sinodului, instituţie ce organizează principalele întâlniri ale episcopilor la nivel mondial, evenimente care au loc o dată la câţiva ani şi care tratează subiecte diferite.

Papa Paul al VI-lea a înfiinţat Sinodul Episcopilor în 1965, instituţia având rolul de a furniza papilor sfaturi pe baza cărora aceştia iau decizii.

Un purtător de cuvânt de la Vatican a declarat că cele patru femei sunt primele persoane de sex feminin din istoria acestei instituţii.

Cine sunt


Două dintre ele sunt din Italia - sora Alessandra Smerilli, profesor de economie, şi Cecilia Costa, profesor de sociologie. Celelalte două sunt sora Maria Luisa Berzosa Gonzalez din Spania şi sora Nathalie Becquart din Franţa.

Este o veste bună pentru că până acum acestea nu erau structuri în care femeile puteau avea o influenţă asupra sinoadelor în curs în pregătire, a declarat Zuzana Fliosowska, director general în cadrul Voices of Fate, un grup internaţional ce militează pentru un rol mai important al femeilor în Biserică.

Peste jumătate din cei 1,3 miliarde de catolici din lume sunt femei, iar apartenenţa la ordinele religioase feminine este de circa trei ori mai mare decât cea la ordinele pentru persoane de sex masculin.

Drepturile femeilor a fost o temă recurentă la sinodul episcopilor din luna octombrie de la Vatican, dedicat tinerilor creştini.

Ca în cazul tuturor sinoadelor desfăşurate până acum, doar părinţii sinodali, printre care se numără episcopi şi reprezentanţi de sex masculin special numiţi sau aleşi, au drept de vot în cazul documentelor finale trimise papei.

Petiție pentru Papa



Peste 10.000 de persoane au semnat o petiţie prin care au solicitat acordarea dreptului de vot femeilor în cadrul sinoadelor viitoare.

"Sperăm că acesta este un prim pas pentru ca delegaţi de sex feminin să primească drept de vot la următorul sinod", a declarat Fliosowska pentru Reuters.

Uniunea Internaţională a Superioarelor Generale (UISG), un grup umbrelă al călugăriţelor catolice ai căror lideri au militat pentru dreptul de vot al femeilor, a salutat de asemenea numirea-surpriză.

"Cu aceste poziţii, ele vor putea ajuta în cadrul luării deciziilor şi nu vor fi doar observatoare invitate la întâlniri, a notat purtătoarea de cuvânt a UISG, Patrizia Morgante.

Următorul sinod, programat în perioada 6-27 octombrie, va aborda necesităţile Bisericii în vasta regiune amazoniană, inclusiv deficitul drastic de preoţi.

Vezi și: Mitropolia Română Unită cu Roma, mesaj către pelerinii care merg la Blaj să îl vadă pe Papa Francisc

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel