Data actualizării:
Data publicării:

Papa a spus că războiul din Ucraina este 'un ultragiu adus lui Dumnezeu'

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Papa Francisc a asigurat miercuri că războiul din Ucraina, asemeni altor conflicte, 'reprezintă un ultragiu adus lui Dumnezeu, o trădare blasfemiatoare faţă de Domnul' nostru, în cadrul Audienţei generale desfăşurate în Sala Paul al VI-lea, relatează EFE. 

Papa Francisc a abordat din nou tema războiului şi a precizat că acesta este 'întotdeauna o acţiune a omului care conduce la idolatria puterii'. Deşi papa nu a făcut de data aceasta un apel la încetarea conflictului militar din Ucraina, el a reflectat asupra războaielor şi 'tentaţiei unei păci false, bazate pe putere, care conduce la ură şi la trădare faţă de Dumnezeu'.

Suveranul pontif a citat cartea scriitorul rus Dostoievski 'Legenda Marelui Inchizitor', pe care a definit-o ca mereu actuală pentru că reprezintă logica lumească. El a respins totodată ideea 'unei păci armate'.

'Pacea lui Iisus nu-i domină pe ceilalţi, nu este niciodată o pace armată, niciodată!', a spus papa la încheierea audienţei.

Papa le-a cerut credincioşilor ca în aceste zile să se aplece în faţa Crucii pentru a cere 'pacea din inimă şi pacea pentru omenire'. El a reamintit de asemenea că anul acesta credincioşii polonezi vor sărbători Paştele 'într-un mod special: alături de mulţi invitaţi ucraineni'.

'Paştele este o sărbătoare în familie, iar voi, prin faptul că deschideţi casele voastre, aţi devenit familia lor. Deşi majoritatea dintre ei sărbătoresc Paştele o săptămână mai târziu, conform tradiţiei ortodoxe, este acum momentul să vă înălţaţi împreună ochii spre Cruce, să aşteptaţi reînvierea lui Hristos şi să vă rugaţi pentru pacea în Ucraina', a subliniat papa, conform Agerpres.

Citește și - Vaticanul are în vedere o întâlnire istorică, la Ierusalim, între Papa Francisc și Patriarhul Kiril

Vaticanul studiază posibilitatea de a prelungi călătoria Papei Francisc în Liban în iunie, astfel încât să poată merge la Ierusalim pentru a-l întâlni acolo pe patriarhul ortodox rus Kirill, care a sprijinit războiul Rusiei în Ucraina, au declarat luni două surse pentru Reuters. Aceasta ar fi a doua întâlnire dintre cei doi.

Prima lor întrevedere, în Cuba, în 2016, a fost prima dintre un papă și un lider al Bisericii Ortodoxe Ruse de la Marea Schismă care a împărțit creștinismul în anul 1054.

Kirill, în vârstă de 75 de ani, și-a dat binecuvântarea pentru invadarea Ucrainei de către Rusia, o poziție care a divizat Biserica Ortodoxă din întreaga lume și a declanșat o rebeliune internă despre care teologii și academicienii spun că este fără precedent. Vezi continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel